EXCLUSIV: Cum OTRĂVEȘTE oamenii Uzina Metalurgică de la Rîbnița, în timp ce se transformă într-un morman de fiare vechi. Separatiștii vând sau închiriază echipamente și bucăți din uzină. Detaliile unui colaps de proporții
În cele șase luni în care Uzina Metalurgică de la Rîbnița (MMZ) și-a sistat activitatea, locuitorii din Rîbnița și din satele moldovenești învecinate au avut răgazul să uite de marile probleme de mediu și să respire aer curat. Odată cu reluarea activității uzinei, au reapărut plângerile locuitorilor din Rîbnița privind poluarea aerului.
Ce este în neregulă cu această uzină și cum au reușit separatiștii Rusiei să inducă în eroare conducerea Republicii Moldova pentru a obține aprobarea autorizațiilor de mediu necesare exportului de metal? Aflați din cele ce urmează.
La începutul lunii iulie, Uzina Metalurgică de la Rîbnița – una dintre principalele întreprinderi generatoare de venituri din așa-zisa Transnistrie nerecunoscută de nimeni pe plan internațional – și-a reluat activitatea după o pauză de șase luni. Fumul galben și înecăcios a început din nou să iasă din coșurile uzinei pe timpul nopții, provocând locuitorilor din Rîbnița și din satele moldovenești învecinate o reapariție a problemelor de sănătate de care scăpaseră anterior.
Drept urmare, mulți locuitori au apelat la rețelele de socializare locale pentru a posta mesaje pline de indignare, cerând modernizarea uzinei astfel încât aceasta să respecte standardele actuale de mediu.
„Mi-a ajuns – schimbați filtrele de la MMZ. În ritmul acesta, vom ajunge cu toții să murim curând din cauza poluării și a emisiilor voastre. Pur și simplu nu se poate respira. Unde sunt inspectorii de mediu?”, scrie persoana care a făcut fotografia.
De notat faptul că plângerile privind activitățile poluante ale uzinei MMZ nu vin doar din partea locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului, ci și din partea celor de pe malul drept. Să nu uităm că în apropierea orașului Rîbnița se află orașul moldovenesc Rezina, împreună cu satele Ciorna, Boșernița și Mateuți, care țin administrativ de acesta. Aceste localități sunt situate chiar ”vizavi” de Rîbnița, la o distanță de doar câțiva kilometri. Vânturile poartă frecvent emisiile uzinei MMZ direct spre ele. De ani de zile, locuitorii depun plângeri la autoritățile constituționale de la Chișinău și la organizațiile de mediu cu privire la activitatea uzinei, însă nu s-au înregistrat practic niciun fel de rezultate concrete.
Uzina Metalurgică de la Rîbnița a fost construită la mijlocul anilor ’80 în pură manieră sovietică. La acea vreme, cerințele de mediu erau mult mai puțin stricte decât standardele europene actuale, iar rușilor nici nu le păsa de asta. Accentul se punea în primul rând pe volumele de producție, nu pe minimizarea emisiilor. Sistemele de epurare din acea perioadă erau mult mai puțin eficiente decât sistemele moderne utilizate astăzi în instalații similare.
De-a lungul anilor de pretinsă „independență” a așa-zisei Transnistria, această uzină nu a trecut niciodată printr-un proces de modernizare semnificativă. Eventualele lucrări efectuate s-au limitat la reparații de urgență sau au fost de o amploare prea redusă în raport cu activitatea generală a uzinei. Întreprinderea este ”de stat” și e situată pe un teritoriu cu statut juridic incert, ceea ce îngreunează atragerea unor investiții occidentale majore sau implementarea unor tehnologii moderne de epurare de către pretinsa conducere a regiunii. Prin urmare, întregul proces de modernizare a uzinei MMZ trebuie finanțat din bugetul așa-zisei Transnistria. Tocmai această lipsă de modernizare și menținerea unor realități sovietice face ca locuitorii să vadă în continuare fum galben și să se plângă de calitatea aerului.
În același timp, în ciuda proceselor de producție învechite și toxice, uzina continuă să primească autorizații de mediu pentru funcționare din partea Agenției de Mediu a Republicii Moldova. Aceste autorizații permit întreprinderii să desfășoare activități de comerț exterior și să obțină certificate oficiale moldovenești care atestă calitatea și caracterul așa-zis „ecologic” al produselor sale.
Până la începutul anului 2022, Republica Moldova nu a solicitat uzinei MMZ să dețină autorizații de mediu speciale pentru emisiile de poluanți și gestionarea deșeurilor. Uzina a funcționat fără o astfel de documentație din partea autorităților de la Chișinău, datorită frontierei deschise cu Ucraina. Întreprinderea își importa și exporta produsele în principal pe piața ucraineană, de unde acestea puteau fi expediate oriunde în lume prin portul Odesa.
Totuși, odată cu izbucnirea războiului declanșat de invazia rusească la scară largă, Ucraina și-a închis întreaga frontieră cu așa-zisa Transnistria, iar toate importurile și exporturile regiunii separatizate au început să tranziteze frontiera oficială a Republicii Moldova. Profitând de această situație, autoritățile de la Chișinău au blocat efectiv importurile de fier vechi destinate uzinei MMZ încă din martie 2022, invocând lipsa unei autorizații de mediu emise de autoritățile moldovenești. În acel moment, uzina a fost nevoită să solicite obținerea unor astfel de autorizații.
MMZ a primit prima autorizație temporară la 29 aprilie 2022. De atunci, autorizațiile au fost prelungite în mod repetat, pentru perioade cuprinse între una și trei luni. Totuși, la începutul anului 2024, autorizația de mediu a fost prelungită până la data de 20 octombrie 2026. În schimb, conducerea uzinei s-a angajat față de partea moldovenească să modernizeze instalațiile de producție pentru a le aduce în conformitate cu legislația Republicii Moldova privind activitățile industriale și emisiile poluante.
În timpul negocierilor, separatiștii Rusiei au invocat vechiul „Program de modernizare a MMZ (2019–2026)”, adoptat încă de la jumătatea anului 2018. Conducerea uzinei s-a angajat să finalizeze programul conform calendarului stabilit. Acesta a constituit principalul argument de negociere care a permis întreprinderii să obțină o autorizație valabilă până la sfârșitul anului 2026. Totuși, de la încheierea acelui acord, doar 2 milioane de dolari din suma promisă de 25 de milioane de dolari au fost efectiv investiți în modernizarea uzinei.
Un program de investiții pe termen lung pentru MMZ prevedea cheltuieli de aproximativ 30 de milioane de dolari pe parcursul a opt ani. Cu toate acestea, toate investițiile majore în uzină au fost realizate în primii doi ani ai programului. În anii 2019 și 2020, au fost implementate 18 inițiative menite să îmbunătățească sustenabilitatea ecologică a producției, cu un cost total de 5 milioane de dolari. Lucrările s-au concentrat în principal pe modernizarea halelor de producție și a incintei uzinei, precum și pe achiziționarea unor vehicule mai moderne pentru transportul produselor finite.
În 2023, sub presiunea Republicii Moldova, MMZ a cheltuit aproximativ 2 milioane de dolari pentru măsuri de „protejare a resurselor de apă și a terenurilor” din jurul amplasamentului de producție. Pe lângă emisiile în atmosferă, activitatea uzinei poluează apa și solul. Următoarele etape ar fi trebuit să vizeze modernizarea echipamentelor de epurare a gazelor și a sistemelor de filtrare ale uzinei. Totuși, MMZ a primit pe neașteptate o autorizație valabilă până la 20 octombrie 2026, iar toate lucrările de modernizare au fost sistate imediat.
În 2024, întreprinderea nu a investit niciun dolar în modernizare, iar în 2025, malul stâng al Nistrului s-a confruntat cu o criză a gazelor și a intrat într-un sever declin economic. Începând cu luna ianuarie 2025, din cauza deficitului de gaze care a afectat operațiunile sale mari consumatoare de energie, MMZ a trecut prin trei perioade de întrerupere tehnică a activității și a funcționat doar șase luni din ultimele 18. Acest regim de funcționare a declanșat deja o criză economică (și nu numai) în cadrul întreprinderii.
Conform așa-zisei „legislații” locale, toți angajații trebuie să primească două treimi din salariul lunar pe durata perioadelor de inactivitate – o măsură menită să asigure retenția personalului. Nu este clar dacă MMZ s-a conformat reglementărilor locale, însă o perioadă de inactivitate de 12 luni a lăsat uzina fără venituri, în timp ce obligația de a plăti salariile a persistat pentru a preveni plecarea angajaților din cauza lipsei veniturilor.
Trebuie punctat că pe site-urile locale de anunțuri au început chiar să apară oferte de vânzare pentru bunuri imobiliare, vehicule și echipamente industriale aflate în patrimoniul companiei, publicate chiar prin intermediul contului MMZ. Începând cu luna aprilie, uzina a reușit să vândă un apartament cu patru camere și unul cu trei camere în Rîbnița, precum și mai multe vehicule.
Ofertele rămân deschise pentru vânzarea a trei locomotive, excavatoare, automacarale, stivuitoare diesel și electrice, vehicule de curățenie și a unui autoturism Mercedes-Benz din clasa executivă. Echipamentele electrice de mici dimensiuni – precum pompe, componente hidraulice, transformatoare, rulmenți, piese de schimb feroviare, scule pentru prelucrarea metalelor, elemente de fixare, componente electronice și alte materiale – sunt oferite în loturi separate.
În plus, MMZ oferă spre închiriere hotelul său „Metalurg” – situat chiar în centrul orașului Rîbnița. Acesta este descris ca o clădire modernă, cu patru etaje și subsol, dotată cu „sistem de încălzire autonom și generator diesel”.
Foto: Hotelul „Metalurg”
Toate aceste vânzări indică o criză economică severă cu care se confruntă întreprinderea. Deși, în anunțurile sale, MMZ justifică această măsură susținând că vinde doar „active care nu țin de activitatea de bază, nefiind nici solicitate, nici utilizate în producție”, adevăratul motiv al acestor vânzări haotice este evident pentru toată lumea din Rîbnița: compania a rămas fără fonduri.
În plus, în așa-zisa Transnistria, sezonul de încălzire începe toamna. Conform practicii obișnuite, uzina va fi nevoită să-și suspende din nou activitatea, întrucât nu va exista suficient gaz în această perioadă pentru a menține funcționarea la capacitate maximă.
Prin urmare, luând în considerare cele de mai sus, nu este clar modul în care MMZ intenționează să investească restul de 23 de milioane de dolari alocați în cadrul programului de modernizare până la sfârșitul anului 2026. Între timp, autorizația de mediu expiră chiar pe 20 octombrie. În câteva luni, compania va trebui să explice din nou de ce nu a respectat acordul și nu și-a modernizat facilitățile de producție pentru a îndeplini standarde de mediu mai ridicate.
Analizând modul în care funcționează MMZ sub așa-zisa ”administrație” separatistă, devine evident că uzina are un viitor sumbru. Dacă va mai avea unul. Fără investiții și modernizări semnificative care să alinieze unitatea la standardele actuale de mediu, aceasta s-ar putea confrunta în curând cu o închidere definitivă.
Este de menționat că, din punct de vedere juridic, Republica Moldova consideră toate bunurile din așa-zisa Transnistrie separatizată de ruși drept proprietate proprie, ceea ce este cât se poate de legitim. Dacă MMZ continuă să funcționeze în acest regim încă un an sau un an și jumătate, autoritățile constituționale de la Chișinău – în eventualitatea reintegrării – s-ar putea trezi că preiau doar o grămadă de fier vechi în loc de o întreprindere măcar funcțională, dacă nu prosperă. Asta, desigur, presupunând că separatiștii nu vor fi vândut deja, până atunci, tot ce a mai rămas din uzina ajunsă în paragină.
