Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Protestul profesorilor, comentat de Vasile Tofan și Dan Perciun: „Au dreptul să ceară ceea ce cer. Trebuie să venim cu soluții”

Revendicările profesorilor, care protestează azi în fața Guvernului, sunt îndreptățite și Executivul trebuie să vină cu soluții, în loc să explice motivele întârzierilor. Declarația a fost făcută de premierul Vasile Tofan la începutul ședinței Cabinetului de miniștri. Prim-ministrul a anunțat că, la ora 14:00, Guvernul va prezenta o serie de măsuri în acest sens.

„Avem profesorii care protestează afară. Au dreptul să o facă și cred că trebuie să o facă. Trăim într-o societate democratică, unde lumea luptă pentru drepturile lor și salut acest lucru”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a recunoscut că Executivul are obligația să răspundă revendicărilor cadrelor didactice și a cerut membrilor Guvernului să se concentreze pe identificarea soluțiilor, nu pe justificarea întârzierilor.

„Nu vreau să ne focusăm atât de mult pe a explica de ce avem aceste întârzieri, dar să ne focusăm pe ce vom face și cum vom ajuta acești oameni”, a spus Tofan.

Potrivit premierului, una dintre priorități trebuie să fie creșterea veniturilor la buget, astfel încât statul să dispună de resursele necesare pentru a răspunde solicitărilor angajaților din educație.

„Trebuie, în primul rând, să ne focusăm ca să creștem capacitatea noastră fiscală, să creștem veniturile la buget, pentru a satisface așteptările oamenilor, pentru că ei, într-adevăr, au dreptul să ceară ceea ce ei cer”, a declarat prim-ministrul.

Tofan a spus că soluționarea problemei trebuie să fie una dintre prioritățile Guvernului în zilele și săptămânile următoare. Măsurile pregătite de Executiv urmează să fie prezentate azi, la ora 14:00.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a recunoscut că autoritățile au avut anumite angajamente față de cadrele didactice și că în prezent trebuie identificate soluții pentru a se apropia cât mai mult de onorarea acestora.

„Am avut anumite angajamente în perioada anterioară și acum trebuie să căutăm soluții pentru a ne apropia cât mai mult pentru onorarea lor”, a declarat Perciun.

Ministrul a menționat că, în ultimii ani, au fost făcute investiții importante în sistemul educațional și a subliniat că Republica Moldova alocă în prezent aproximativ 6,3% din PIB pentru educație.

„Educația este o prioritate națională. Este clar că lucrurile care s-au făcut deja nu sunt suficiente pentru a răspunde cererilor care sunt astăzi”, a precizat ministrul.

Dan Perciun a anunțat că autoritățile vor discuta cu profesorii imediat după ședința Guvernului și vor organiza consultări cu reprezentanții sindicatelor. Ulterior, Executivul urmează să prezinte măsurile pe care le consideră fezabile în acest moment.

În același timp, ministrul a vorbit despre proiectul noii legi a salarizării, care se află în proces de definitivare. Potrivit lui Perciun, prevederile proiectului ar urma să contribuie la creșterea veniturilor în sistemul bugetar, chiar dacă nu reprezintă o schimbare„”spectaculoasă”.

„Lucrurile care sunt incluse acolo sunt bune, nu sunt spectaculoase, dar sunt bune și vor mișca sistemul înainte din punct de vedere salarial”, a declarat ministrul.

Profesorii și alți angajați din sistemul educațional s-au adunat în centrul Chișinăului, la o acțiune de protest organizată de Federația Sindicală a Educației și Științei. Sindicaliștii cer majorarea salariilor începând cu 1 septembrie, conform angajamentelor asumate de autorități.

Protestul este programat între orele 09:00 și 11:30. Potrivit FSEȘ, acțiunea este organizată în contextul necesității de a asigura „respectarea angajamentelor asumate de autorități” privind creșterea salariilor în sistem.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button