InternePublicații

Mold-street: Principalul risc din sistemul bancar moldovenesc

Activitatea de creditare a sistemului bancar din Republica Moldova a înregistrat o ascensiune rapidă în trimestrul IV al anului 2024, arată o analiză efectuată de Banca Națională a Moldovei (BNM), scrie mold-street.com. 

Astfel volumul total al creditelor imobiliare noi acordate de bănci s-a majorat cu peste 2,5 ori comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, respectiv cu 52,4% față de trimestrul precedent, totalizând 3.155,2 milioane lei.

O ușoară îmbunătățire a calității portofoliului de credite bancare

În același timp, volumul creditelor de consum noi a crescut cu 41,7% față de perioada similară a anului anterior, dar a înregistrat o scădere trimestrială de 8,4%, însumând 3.624,7 milioane lei.

Din perspectiva calității portofoliului de credite bancare, se observă o ușoară îmbunătățire: soldul creditelor expirate (la care a fost înregistrată întârziere la plata dobânzilor sau a principalului de cel puţin 30 de zile) aferente persoanelor juridice a crescut marginal cu 0,4% față de trimestrul precedent, însă ponderea acestora în totalul creditelor acordate acestui segment a scăzut la 2,2%.

În același timp, pentru persoanele fizice, s-a înregistrat o reducere de 13,9% a creditelor expirate, cu o pondere de 1,5% în totalul creditelor aferente acestui segment, susţine BNM.

Astfel soldul creditelor expirate s-a diminuat cu 4,9%  până la 1.543,4 milioane lei, dintre care soldul creditelor expirate ale debitorilor-persoane juridice a crescut cu 0,4%, până la 1 .029,8 milioane lei, în timp ce soldul creditelor expirate ale debitorilor-persoane fizice a scăzut cu 13,9%, însumând 513,6 milioane lei.

Potrivit autorităţii bancare, profilul de risc al debitorilor persoane fizice se menține prudent, cu 70,1% din creditele noi înregistrând un raport dintre serviciul datoriei și venituri (RSDV) sub 40%, iar 91,5% sub limita de 55%. De asemenea, 94,4% dintre aceste credite au fost acordate cu un raport dintre valoarea creditului și garanții (RCG) sub 80%.

Principalul risc din sistemul bancar

Analiza BNM relevă că piața imobiliară rezidențială a fost influențată considerabil de creșterea cererii alimentată de creditare. Astfel, indicele prețurilor de ofertă a locuințelor în Chișinău (RPPI) a crescut semnificativ și a atins nivelul de 178,8% (creștere trimestrială de 12,2% și anuală de 36,4%), marcând astfel a doua cea mai rapidă expansiune a acestui indicator din perioada 2019 – prezent, scrie mold-street.com. 

Cât despre riscul de credit, acesta continuă să reprezinte principalul risc pentru sectorul bancar, cu o expunere în creștere în segmentul creditelor acordate populației. Cu toate acestea, analiza de senzitivitate constată că băncile dețin rezerve adecvate de fonduri proprii, iar eventualele deteriorări ale calității creditelor ar fi absorbite fără afectarea stabilității sistemului, afirmă BNM.

În ceea ce privește riscul de lichiditate, băncile se mențin într-o poziție solidă, dispunând de rezerve substanțiale de active lichide. Scenariile de simulare a unor crize de lichiditate indică apariția unor posibile deficite de lichiditate doar în cele mai severe ipoteze, considerate puțin probabile.

În concluzie, sectorul bancar din Republica Moldova rămâne robust și bine capitalizat, demonstrând o capacitate adecvată de absorbție a șocurilor interne și externe, fără acumularea unor vulnerabilități sistemice majore în perioada analizată, susţine BNM.

Citește articolul integral pe mold-street.com.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button