VIDEO | Moscova pregătește secții de votare în regiunea transnistreană, în pofida protestului Chișinăului. Oleg Onea: Rusia „ne contestă autoritatea statală și suveranitatea”
Organizarea alegerilor parlamentare ruse pe teritoriul regiunii transnistrene, fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, reprezintă o nouă manifestare a politicii prin care Moscova contestă suveranitatea Chișinăului. Este părerea juristului Oleg Onea, expusă în cadrul unui interviu cu jurnalistul Vitalie Cojocari. Declarația vine după ce autoritățile moldovenești au permis deschiderea unei singure secții de votare, la Ambasada Federației Ruse din Chișinău, în timp ce liderul separatist Vadim Krasnoselski a anunțat intenția de a organiza 17 secții în stânga Nistrului. Ministerul Afacerilor Externe a calificat inițiativa drept inacceptabilă și a transmis o notă de protest ambasadorului rus Oleg Ozerov.
Vitalie Cojocari: „Guvernul de la Chișinău a stabilit că oferă dreptul Federației Ruse de a deschide o secție de votare în cadrul ambasadei Federației Ruse, doar că Vadim Krasnoselski, liderul autoproclamat de la Tiraspol, fost ofițer de miliție, a anunțat că vor fi deschise 17 secții de votare pe teritoriul separatist. Acum, Ministerul de Externe a calificat această intenție drept inacceptabilă pentru că se încalcă suveranitatea și integritatea Republicii Moldova. Ce înseamnă asta?”
Oleg Onea: „Da, Noutățile, din păcate, sunt neplăcute. Pe de altă parte era de așteptat din partea Federației Ruse să ne conteste autoritatea noastră statală și suveranitatea. După cum ați văzut statul moldovenesc a aprobat deschiderea unei secții de vot legale în Chișinău, dar Federația Rusă consideră Transnistria ca a fi parte din teritoriul său vital și a deschis câte secții de vot a putut să facă acolo cu scopul evident de a putea acumula cât de multe voturi în alegerile parlamentare așa zise din Federația Rusă. Este un indicator. Al doilea ar fi inclusiv faptul că Krasnoselski își manifestă autoritatea fără acordul nostru, adică nu discută cu noi direct aceste chestiuni, asta se observă inclusiv și în trecut, am văzut cum a contestat unele măsuri luate de către Biroul de Reintegrare. Deci Rusia își continuă aceeași politică pe care a avut-o timp de peste 30 de ani în Republica Moldova și cu părere de rău dinamica de puteri este încă asimetrică”, a afirmat Oleg Onea.
În opinia sa, protestele diplomatice ale Chișinăului nu sunt suficiente pentru a împiedica Moscova să organizeze asemenea acțiuni într-un teritoriu pe care îl controlează de facto.
„Noi deși am putea să protestăm în continuare sau să avem sprijinul aliat în spate Federația Rusă oricum o să acționeze direct teritoriul pe care îl controlează de facto în Transnistria și o să continue până când teritoriul dat o să fie eliberat de ocupația și prezența militară rusă”, a adăugat el.
Cât despre rezultatul scrutinului în regiunea transnistreană, Onea spune că acesta este, în mare măsură, previzibil și pune sub semnul întrebării caracterul competitiv al alegerilor ruse.
„Iar alegerile pe care o să le planifice acolo oricum deja am discutat în prealabil s-ar putea ca rezultat să fie nesurprinzător adică, mă rog, cum a fost în trecut Edinaia Rossia (Rusia Unită) în top, ulterior să fie Partidul Comunist al lui Zuganov și Partidul Liberal-Democrat din Federația Rusă care nu este nici liberal și nici democrat”, consideră juristul.
Întrebat cât de sigur este că partidul de guvernământ va câștiga scrutinul, Onea a răspuns că actuala structură politică și de control din Federația Rusă face rezultatul ușor de anticipat.
„Ideea de bază este că nu trebuie să fii profet ca să-ți dai seama cum funcționează alegerile în Federația Rusă. Atâta timp cât au controlul de stat și populația locală trăiește în teroare pentru că Federația Rusă este un stat autoritar nu prea poți să ai alte așteptări sau să fii mai optimist pentru că Federația Rusă așa lucrează”, a conchis Oleg Onea.