Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Ambasada Republicii Moldova la Moscova rămâne deschisă, în pofida incidentelor cu drone rusești. Maia Sandu: Decizia ar putea fi revizuită dacă situația se agravează

Chișinăul nu ia în calcul, deocamdată, închiderea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, chiar dacă relațiile dintre cele două state rămân tensionate, iar incidentele cu drone au determinat autoritățile moldovene să-și recheme ambasadorul de la Moscova. Președinta Maia Sandu explică menținerea misiunii diplomatice prin necesitatea de a oferi în continuare asistență cetățenilor moldoveni aflați pe teritoriul Rusiei. Totuși, șefa statului nu exclude reconsiderarea acestei decizii în cazul unor noi evoluții, transmite IPN.

„Ambasada de la Moscova are niște sarcini care țin de mai mulți cetățeni ai noștri care sunt acolo. Sunt cetățeni care au nevoie în continuare de acest sprijin și, pentru moment, decizia este să păstrăm lucrurile așa cum sunt”, a declarat Maia Sandu pentru presă.

Șefa statului a precizat că menținerea activității ambasadei nu reprezintă o decizie definitivă, iar autoritățile ar putea reveni asupra ei dacă situația se va schimba.

„Dacă se vor întâmpla alte lucruri, se vor schimba circumstanțele, atunci o să revedem decizia și o să comunicăm”, susține Maia Sandu.

Amintim că, în august 2026, Ministerul Afacerilor Externe l-a rechemat pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii. Măsura a fost luată după ce o dronă de tip „dronă-rachetă” a căzut și a explodat în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.

Diplomatul nu și-a reluat până în prezent activitatea la Moscova. Ulterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat că revenirea acestuia în Federația Rusă nu este prevăzută pentru moment.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button