Partidul Liberal cere SIS și Procuraturii să verifice vizita lui Dodon la Moscova: „PSRM „în curtoazie” la Kremlin, în timp ce dronele rusești amenință R. Moldova. Asemenea acțiuni reprezintă o sfidare directă la adresa interesului statului nostru”

„PSRM „în curtoazie” la Kremlin, în timp ce tot mai multe drone rusești amenință viața cetățenilor noștri”. Declarația aparține Partidului Liberal (PL), care condamnă vizita liderului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, și a delegației socialiste la Moscova. Formațiunea susține că deplasarea, organizată la câteva zile după ședința cu ușile închise a Parlamentului privind Armata Națională, ridică semne de întrebare și cere instituțiilor competente să verifice eventualele implicații asupra securității statului.
Într-un comunicat, liberalii afirmă că momentul vizitei este cu atât mai sensibil cu cât deputații au discutat recent, în cadrul unei ședințe secrete, subiecte ce țin de apărarea națională.
„Partidul Liberal condamnă deplasarea liderului PSRM, Igor Dodon și a delegației socialiste la Moscova, la doar câteva zile după ședința secretă a Parlamentului privind Armata Națională. Coincidența dintre accesul la informații sensibile despre securitatea statului și plecarea imediată la Kremlin confirmă suspiciunile legitime și impune verificări din partea instituțiilor competente”, susține PL.
Formațiunea critică și întrevederile anunțate de delegația PSRM cu reprezentanți ai partidelor rusești care susțin regimul lui Vladimir Putin. Potrivit liberalilor, aceste contacte demonstrează apropierea politică a socialiștilor de Moscova, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Vizita la invitația Dumei de Stat și întâlnirile cu partidele care susțin regimul lui Putin dă în vileag încă o dată relația de vasalitate a PSRM în fața centrelor de putere de la Moscova. În plin război împotriva Ucrainei și în condițiile în care drone rusești continuă să amenințe securitatea Republicii Moldova, asemenea acțiuni reprezintă o sfidare directă la adresa interesului statului nostru”, mai afirmă liberalii.
Partidul Liberal solicită Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Procuraturii Generale să examineze implicațiile vizitei, inclusiv în contextul suspiciunilor privind finanțarea externă și legăturile politice dintre PSRM și Kremlin.
„Solicităm Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale să examineze toate implicațiile acestei vizite, inclusiv prin prisma precedentelor legate de finanțări externe și a legăturilor politice dintre PSRM și Kremlin”, se mai arată în comunicatul formațiunii.
Liberalii susțin că deplasarea se înscrie într-un șir mai amplu de vizite ale unor reprezentanți ai forțelor politice pro-ruse la Moscova și sugerează că aceasta ar putea avea legătură cu obținerea de sprijin pentru viitoarele campanii electorale, inclusiv în UTA Găgăuzia.
„Această deplasare nu este un caz izolat. Ea se înscrie în tradiția „pelerinajelor” politice la Moscova, practicate de forțele pro-ruse pentru a obține sprijin politic, electoral și financiar. Nu este exclus ca actuala vizită să urmărească inclusiv identificarea resurselor necesare campaniilor electorale viitoare, inclusiv în UTA Găgăuzia”, susțin liberalii.
În comunicat, PL mai acuză Kremlinul că încearcă să-și extindă influența în Republica Moldova prin intermediul unor actori politici, propagandă și finanțare netransparentă.
„Tot mai multe state occidentale recunosc amploarea intervențiilor ruse în procesele democratice. Dacă Rusia nu a reușit să ajungă la Chișinău cu tancurile, obiectivul său rămâne readucerea la putere a forțelor pro-ruse prin influență politică, propagandă și finanțare ocultă. Partidul Liberal avertizează că Igor Dodon și aliații săi continuă să servească interesele Kremlinului, nu interesele Republicii Moldova. Viitorul statului nostru este împreună cu România în Europa, nu în dependența de un regim care amenință viața și libertatea popoarelor din regiune”, a conchis Partidul Liberal.
PSRM a anunțat că o delegație condusă de Igor Dodon efectuează o vizită de două zile în Federația Rusă, „la invitația” Dumei de Stat. Din delegație fac parte deputații socialiști Bogdan Țîrdea, Alla Darovannaia, Ala Pilipețcaia și Grigore Uzun.