ExternePublicații

Noi negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina. Rusia și Ucraina se întâlnesc la Abu Dhabi, sub medierea SUA. La discuții participă și reprezentanți europeni

Reprezentanții Ucrainei și Rusiei se vor reuni marți și miercuri, la Abu Dhabi, pentru o nouă rundă de negocieri menite să identifice soluții pentru încheierea războiului. Discuțiile, mediate de Statele Unite ale Americii, vor viza garanțiile de securitate pentru perioada postbelică, reducerea tensiunilor, problemele umanitare și stabilirea următoarelor etape ale procesului de pace. La masa negocierilor vor fi prezenți și oficiali ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei și Regatului Unit, transmite IPN.

Delegația ucraineană va include mai mulți oficiali de rang înalt, printre care șeful Serviciului de Informații Externe, Rustem Umerov, liderul fracțiunii parlamentare a partidului de guvernământ „Sluga Naroda”, David Arahamia, șeful administrației prezidențiale, Kirill Budanov, și prim-adjunctul acestuia, Serghei Kislița.

Componența echipei de negociatori a fost confirmată de David Arahamia pentru publicația The Kyiv Independent.

Din partea Moscovei, negocierile vor fi conduse de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, potrivit unui anunț al Kremlinului. Din delegația rusă vor mai face parte viceminiștrii de externe Serghei Riabkov și Mihail Galuzin, alături de Igor Kostiukov și Iuri Jigarlovski, reprezentanți ai unor structuri din cadrul Statului Major General al armatei ruse.

Washingtonul îi va trimite la Abu Dhabi pe Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii președintelui american Donald Trump, care vor reprezenta Statele Unite în cadrul discuțiilor.

La negocieri vor participa și reprezentanți ai instituțiilor europene, precum și ai Franței, Germaniei și Regatului Unit.

Echipa Uniunii Europene va fi condusă de Bjoern Seibert, șeful de cabinet al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Anna-Maria Boura, consilieră principală pentru politică externă a președintelui Consiliului European, António Costa.

Deocamdată, autoritățile de la Paris, Berlin și Londra nu au făcut publice numele oficialilor care vor participa la întrevedere.

Noua rundă de negocieri are loc în contextul declarațiilor recente ale președintelui american Donald Trump privind perspectivele încheierii conflictului.

Într-un interviu acordat duminică postului american CBS, liderul de la Casa Albă și-a exprimat convingerea că războiul din Ucraina se va încheia, sugerând însă că rezultatul conflictului ar putea implica schimbări pentru statul ucrainean.

Potrivit lui Trump, la finalul războiului, Ucraina „va avea o formă puțin diferită”.

Negocierile de la Abu Dhabi urmează să abordeze atât aspectele imediate ale dezescaladării conflictului, cât și posibilele mecanisme de securitate și măsurile umanitare necesare în perspectiva unui eventual acord de pace.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button