ExterneInternePublicații

Republica Moldova vrea să cumpere până la 50 mln metri cubi de gaz din Ucraina. Rohovei: „Contractele vor fi convenabile Republicii Moldova”

Republica Moldova negociază cumpărarea a până la 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, după ce a achiziționat deja două milioane. Dezvăluirea a fost făcută de ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Diplomatul susține că Kievul este deschis inclusiv unui contract pe termen lung și dă asigurări că înțelegerile ar urma să fie avantajoase pentru țara noastră.

„Mă mândresc cu nivelul înalt și activ de cooperare și colaborare dintre statele noastre. Ca nicicând avem un dialog politic extraordinare între șefii de state. Avem un dialog între guverne, mai ales în ultima perioadă. Avem susținere din partea Republicii Moldova în acest război nedrept dus de către Rusia împotriva Ucrainei. De aceea, pentru noi, Republica Moldova este un stat mai mult decât vecin. Chiar dacă nu sunt semnate acorduri, eu zic cu tărie că Republica Moldova este, de fapt, un partener strategic pentru Ucraina. De aici reiese și atitudinea Ucrainei față de necesitățile Republicii Moldova. (…) Republica Moldova manifestă un interes pentru a importa gaze naturale din Ucraina și noi am zis un „da” tare în cadrul vizitei de lucru a domnului prim-ministru (vizita premierului Vasile Tofan la Kiev de la sfârșitul lunii octombrie – n. r.). Și pentru un contract, și pentru volumele de care va avea nevoie Republica Moldova, în măsura faptului ca să putem asigura noi acele volume, pentru că ele nu sunt chiar atât de mari”, a declarat Paun Rohovei.

Potrivit ambasadorului, Ucraina a deblocat parțial exporturile de gaze naturale, măsură valabilă până la sfârșitul lunii noiembrie.

„De la 1 decembrie până pe 28 februarie vor fi sistate și de la 1 martie din nou vor fi deblocate. O facem în scopul de a avea rezerve pentru orice eventualitate pe timp de iarnă”, a explicat Paun Rohovei.

Diplomatul a precizat că Republica Moldova și-a manifestat interesul pentru importul gazelor ucrainene, iar Kievul este dispus să răspundă solicitărilor, inclusiv printr-un contract pe termen lung.

„Am spus un da tare în cadrul vizitei de lucru a domnului prim-ministru. Și pentru un contract, și pentru volumele de care va avea nevoie Republica Moldova, în măsura în care putem noi să asigurăm acele volume”, a declarat ambasadorul.

Paun Rohovei a amintit că țara noastră a cumpărat deja două milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, iar în prezent sunt purtate negocieri pentru un volum suplimentar.

„Nu cred că divulg un secret mare: se duc tratative pentru procurarea a unui volum de la 10 până la 50 de milioane de metri cubi de gaz. Sunt niște cifre realiste”, a precizat diplomatul.

Întrebat dacă gazele ar urma să fie cumpărate la prețuri mai mici decât cele de pe piețele internaționale, ambasadorul a explicat că stabilirea costului final depinde de mai mulți factori: „Formarea prețului la gaze naturale este un proces foarte complex. Atât depinde de prețul de cumpărare, cât și de prețul care este format aici pentru consumatori.”

Totuși, Paun Rohovei s-a arătat încrezător că înțelegerile dintre cele două state vor fi avantajoase pentru țara noastră.

„Ucraina a fost tot timpul alături de Republica Moldova în cele mai grele situații, precum și Republica Moldova față de Ucraina. Eu cred că aceste contracte care se discută astăzi cu Ucraina vor fi convenabile Republicii Moldova”, a conchis ambasadorul.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button