InternePublicații

Sondaj IMAS: Reforma administrativ-teritorială, domeniul cu cea mai mare rată de mulțumire față de Guvernul Tofan. Un sfert dintre respondenți apreciază măsurile

Reforma administrativ-teritorială înregistrează cea mai ridicată rată de satisfacție dintre cele șapte domenii de activitate ale Guvernului Vasile Tofan evaluate într-un sondaj IMAS prezentat miercuri, 11 noiembrie. Potrivit cercetării, 25% dintre respondenți se declară mulțumiți de pregătirea și desfășurarea reformei, în timp ce 16% dintre participanți afirmă că au observat schimbări în bine după instalarea noului Executiv.

Datele Barometrului Socio-Politic IMAS arată că reforma administrativ-teritorială, care presupune reorganizarea structurilor administrației publice locale și amalgamarea localităților, are cel mai ridicat nivel de apreciere dintre domeniile incluse în evaluare.

Astfel, 6% dintre respondenți se declară foarte mulțumiți de modul în care Guvernul pregătește și desfășoară reforma, iar alți 19% sunt mai degrabă mulțumiți.

Pe locul al doilea în privința evaluărilor favorabile se află gestionarea crizei apei, unde 21% dintre persoanele intervievate exprimă un anumit grad de satisfacție. Pregătirea reformei fiscale pentru anul 2027 este apreciată pozitiv de 11% dintre respondenți, iar modul în care se desfășoară reforma justiției, de 10%.

Sondajul a analizat separat și percepția asupra măsurilor de eficientizare a instituțiilor publice anunțate de premierul Vasile Tofan la preluarea mandatului. În privința reducerii numărului de angajați din instituțiile publice cu personal excesiv, 16% dintre respondenți consideră că au fost realizate progrese importante sau unele progrese. Totodată, 15% dintre participanți observă rezultate, importante sau parțiale, în reducerea risipei banilor publici pentru deplasări în străinătate, cadouri și alte cheltuieli.

În cazul reducerii birocrației și al eliminării controalelor excesive asupra întreprinderilor, 14% dintre persoanele intervievate apreciază că autoritățile au înregistrat progrese. Aceeași pondere, de 14%, este înregistrată și pentru comasarea sau desființarea agențiilor de stat care dublează activitatea altor instituții. Referitor la eliminarea salariilor, primelor și sporurilor exagerate din unele întreprinderi de stat, 13% dintre respondenți consideră că există progrese importante sau parțiale.

Rezultatele reflectă percepția cetățenilor asupra măsurilor anunțate, nu o verificare independentă a gradului în care acestea au fost implementate. În ceea ce privește imaginea generală a noului Executiv, 16% dintre respondenți spun că au observat schimbări în bine după instalarea Guvernului Tofan. Alți 44% nu percep nicio schimbare, iar 32% consideră că situația a evoluat în rău. Restul de 8% nu au oferit un răspuns.

De asemenea, deși reforma administrativ-teritorială are cea mai ridicată rată de satisfacție dintre domeniile evaluate, 62% dintre respondenți se declară nemulțumiți de pregătirea și desfășurarea acesteia, iar 13% nu au exprimat o opinie. Reorganizarea administrației publice locale reprezintă una dintre prioritățile anunțate de premierul Vasile Tofan. Guvernul propune reducerea structurilor administrative raionale, consolidarea primăriilor și creșterea capacității acestora de a atrage și gestiona fonduri europene.

La prezentarea rezultatelor primelor 100 de zile de activitate ale Executivului, Vasile Tofan a recunoscut că reforma este dificilă din punct de vedere politic, dar a susținut că modificarea actualei structuri administrative este necesară pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

„Este o reformă pe care guverne succesive au amânat-o, inclusiv pentru că este politic dificilă, mai ales în apropierea alegerilor locale. Noi am decis să o punem pe masă acum, nu pentru că este simplă, este complicată, dar este necesară”, a declarat anterior premierul.

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 19 octombrie – 9 noiembrie 2026, la comanda Independent News din România. Cercetarea a inclus 1.116 persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani, din 86 de localități ale Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene.

Interviurile au fost realizate la domiciliul respondenților, în limbile română și rusă, de către 32 de operatori IMAS. Marja maximă de eroare declarată este de ±3 puncte procentuale, iar datele au fost ponderate statistic.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button