Alegerile din 15 noiembrie pot schimba conducerea de la Comrat, dar nu vor înlătura influența acumulată de Rusia în decenii. Într-o autonomie creată pentru protejarea identității găgăuze, nouă din zece elevi continuă să studieze în rusă, iar limba pe care ar trebui să o apere propriile instituții pierde teren.
Serghei Anastasov, primarul Comratului, mi-a povestit despre o deplasare în Turcia, unde însoțise un grup de aproximativ 20 de adolescenți găgăuzi. Copiii turci au încercat să vorbească cu ei în turcă și găgăuză, dar unii dintre tinerii veniți din Moldova abia au putut răspunde. Știau două-trei cuvinte. Anastasov, care până la cinci ani vorbea acasă numai găgăuza și a învățat rusa mai târziu, a văzut în această întâmplare cât de mult se schimbase situația între generații.
„Dacă nici în autonomie nu vorbim limba natală, atunci pentru ce a fost creată autonomia?”, m-a întrebat el.
Recensământul din 2024 arată că 48,8% dintre locuitorii Găgăuziei au declarat găgăuza drept limba vorbită de obicei, iar 47,3% rusa. Cu zece ani înainte, ponderea celor care vorbeau de obicei găgăuza era de 55,1%. Limba continuă să fie folosită în multe familii, dar pierde teren, iar experiența relatată de Anastasov ridică întrebări despre transmiterea ei către generațiile tinere. Situația din școli este și mai grăitoare. În anul școlar 2025–2026, potrivit Biroului Național de Statistică, 91,3% dintre elevii autonomiei studiau în rusă.
Școala a fost unul dintre instrumentele folosite de autoritățile sovietice în încercarea de ștergere sistematică a identității găgăuze. La sfârșitul anilor 1950, predarea găgăuzei a fost introdusă pentru scurt timp, însă procesul a fost oprit la începutul deceniului următor. Rusa a rămas limba care deschidea drumul spre studii și o carieră, în timp ce găgăuza era folosită mai ales acasă și în comunitățile rurale.
Găgăuzii și-au păstrat limba și cultura în pofida acestor politici. În 1994, regiunea a obținut un statut special inclusiv pentru protejarea identității sale, însă instituțiile proprii nu au reușit să schimbe suficient practicile moștenite din perioada sovietică. După mai bine de trei decenii, rusa continuă să domine învățământul, iar găgăuza este folosită mult mai puțin în instituțiile publice decât ar sugera statutul ei oficial.
Politicienii de la Comrat au făcut din apărarea autonomiei una dintre principalele teme ale confruntărilor cu Chișinăul. Protejarea limbii găgăuze ar fi meritat cel puțin aceeași atenție.
Când Ilan Șor a început să-și consolideze influența în regiune, legăturile economice, politice și culturale cu Moscova erau deja adânc înrădăcinate. Mulți locuitori lucraseră ani întregi în Rusia, aveau rude acolo și se informau în principal din presa rusească. Oligarhul a găsit un teren favorabil și a adăugat un instrument cu efect imediat, promovând plăți către locuitori prin intermediul unei bănci rusești.
Condamnarea Evgheniei Guțul și alegerile din 15 noiembrie pot încheia o etapă a politicii regionale. Influența Rusiei are însă rădăcini mult mai vechi decât rețelele lui Șor, iar îndepărtarea acestora nu va schimba de la sine instituțiile și practicile formate în decenii.
Banii lui Șor și instituțiile de la Comrat
Alexandr Tarnavschi, deputat și fost vicepreședinte al Adunării Populare, mi-a povestit cum a ajuns în conflict cu administrația regională după ce s-a opus acordului cu banca rusească Promsviazbank. A fost unul dintre cei trei deputați care nu au susținut documentul și afirmă că această opoziție l-a costat funcția de vicepreședinte al legislativului.
Tarnavschi susține că peste 20.000 de locuitori ai Găgăuziei primeau lunar aproximativ 100 de euro prin intermediul băncii rusești. Numărul reprezintă estimarea sa, pe care nu am putut-o verifica independent. Deputatul afirmă că autoritățile regionale au încurajat înscrierea beneficiarilor, inclusiv prin școli, grădinițe și alte instituții publice.
Dacă relatarea sa se confirmă, implicarea instituțiilor spune mai multe despre amploarea influenței oligarhului decât sumele distribuite. Șor putea promite bani oricui, dar pentru a ajunge la zeci de mii de locuitori avea nevoie de oameni dispuși să-i promoveze ofertele. Sprijinul unor instituții publice putea conferi întregii operațiuni o aparență de normalitate.
Tarnavschi face și o comparație care explică o parte din succesul acestei metode. Uniunea Europeană și Turcia au finanțat în Găgăuzia școli, drumuri, spitale și alte proiecte publice. Șor a preferat să ofere bani direct oamenilor. O sută de euro primiți lunar pot conta mai mult pentru o familie cu venituri mici decât o investiție publică ale cărei beneficii se văd după câțiva ani.
Ar fi nedrept să considerăm fiecare beneficiar al acestor plăți un alegător cumpărat. Oamenii acceptă uneori ajutorul financiar pentru că au nevoie de el. Un politician poate însă să profite de aceste dificultăți și să transforme sprijinul material într-o relație de dependență, fără să rezolve problemele care au făcut acel ajutor necesar.
Serghei Anastasov, candidat independent la funcția de bașcan, mi-a atras atenția că fenomenul cumpărării voturilor este mai vechi decât apariția lui Șor în politica regională. Primarul critică instituțiile statului pentru că au tolerat mult timp asemenea practici și consideră că sancțiunile vor avea efect numai dacă sunt aplicate consecvent.
„Trebuie rezolvat mecanismul, nu doar numele”, mi-a spus el.
O condamnare poate scoate un politician din joc, dar nu desființează automat relațiile dintre oamenii care i-au susținut activitatea, interesele economice sau practicile de finanțare electorală. Cât timp acestea rămân neschimbate, un alt politician poate găsi aceleași uși deschise.
La 15 noiembrie, găgăuzii își vor alege atât bașcanul, cât și cei 35 de deputați ai Adunării Populare. Scrutinul vine după aproape un an în care autonomia nu a reușit să-și reînnoiască legislativul, al cărui mandat a expirat în noiembrie 2025.
La 2 iunie, un compromis negociat cu Chișinăul privind organizarea alegerilor nu a mai ajuns la vot, după ce la ședința Adunării Populare s-au prezentat numai 13 dintre cei 33 de deputați în funcție. Tarnavschi consideră că tergiversarea scrutinului a convenit unei părți a conducerii regionale, dar critică și autoritățile centrale pentru felul în care au gestionat conflictul.
Este greu să ceri permanent respectarea competențelor autonomiei, când instituția însărcinată să le exercite nu reușește nici măcar să voteze regulile pentru alegerea propriilor succesori. Disputa juridică dintre Comrat și Chișinău explică o parte a blocajului, dar nu poate justifica la nesfârșit prelungirea mandatelor.
Viitoarea Adunare Populară va putea controla activitatea executivului regional, va avea un cuvânt de spus în administrarea banilor publici și va trebui să participe la refacerea relațiilor cu Chișinăul. Aceste atribuții îi oferă posibilitatea să schimbe practicile ultimilor ani, dacă deputații vor dori să le folosească în acest scop.
Am cerut și poziția premierului Vasile Tofan privind alegerile din Găgăuzia și relația cu viitoarea conducere regională. În răspunsul transmis de Guvern, acesta insistă asupra dreptului locuitorilor de a decide fără presiunea banilor sau a manipulării.
„Puterea de a decide cine va administra Autonomia Găgăuză este în votul vostru. Nu banii murdari, nu manipularea și minciunile, ci votul vostru – cinstit și ferm”, afirmă premierul.
Tofan vorbește despre disponibilitatea Guvernului de a colabora cu noua administrație pentru îmbunătățirea școlilor, grădinițelor, policlinicilor și serviciilor publice. Sunt responsabilități obișnuite pentru orice guvernare, dar care, în relația dintre Chișinău și Comrat, au ajuns prea des să depindă de înțelegerile politice dintre cei aflați la putere.
Premierul avertizează și împotriva „intereselor cuiva de a ne ține dezbinați, într-o continuă neîncredere unul față de celălalt”. Neîncrederea nu dispare însă prin declarații. Chișinăul va trebui să demonstreze că poate lucra cu o administrație regională aleasă democratic, inclusiv atunci când nu împărtășește pozițiile acesteia. Comratul, la rândul său, va trebui să arate că poate apăra autonomia fără să transforme fiecare neînțelegere într-un conflict politic.
Rusia a rămas în școli și după ce găgăuzii au început să plece la muncă în Europa
Înainte de 2022, pentru multe familii din Găgăuzia, Rusia era locul unde se putea găsi de lucru și de unde veneau banii necesari întreținerii gospodăriilor. Anastasov își amintește că numeroși găgăuzi lucrau acolo, iar legăturile economice se împleteau cu cele familiale.
Între timp, spune primarul, tot mai mulți locuitori ai autonomiei muncesc în Uniunea Europeană. Veniturile vin din alte țări, însă legăturile formate în decenii nu dispar odată cu schimbarea destinației de muncă. Oamenii nu își schimbă convingerile în ziua în care își schimbă locul de muncă.
Anastasov vorbește și despre influența televiziunilor și comentatorilor ruși, urmăriți mult timp în autonomie. Investițiile occidentale pot schimba infrastructura unui oraș, însă nu modifică automat felul în care locuitorii săi privesc politica. Un drum construit din fonduri europene nu îl va convinge neapărat pe cel care îl folosește să renunțe la interpretările pe care le-a auzit ani întregi la televizor.
Ar fi greșit, totuși, să confundăm folosirea limbii ruse cu loialitatea față de Kremlin. Un găgăuz poate vorbi rusa acasă și poate fi nemulțumit de guvernarea de la Chișinău fără să respingă integrarea europeană. Derusificarea, dacă prin acest termen înțelegem reducerea dependenței politice și informaționale de Rusia, nu trebuie transformată într-o campanie împotriva oamenilor care vorbesc rusa.
În discuția mea cu ministrul Educației, Dan Perciun, am revenit la o situație pe care am întâlnit-o printre studenții găgăuzi de la Chișinău. Unii nu vorbeau nici româna, nici găgăuza și nu înțelegeau de ce ar trebui să le cunoască. „Dar de ce am nevoie?”, întrebau când venea vorba despre limba română.
Perciun admite că, pentru un copil care a crescut într-o localitate unde comunicarea se desfășoară aproape exclusiv în rusă, întrebarea este firească. Problemele apar mai târziu, când tânărul ajunge la studii sau încearcă să se angajeze în afara autonomiei și descoperă că necunoașterea limbii române îi limitează opțiunile.
Statul nu poate cere rezultate fără să asigure condițiile necesare. Dacă un copil termină școala fără să poată purta o conversație în română, nu ajută la nimic să i se reproșeze că nu a învățat suficient. Perciun vorbește despre lipsa profesorilor, despre programe de multilingvism și despre stimulente pentru cadre didactice, dar recunoaște că unele rezultate ar putea deveni vizibile abia peste douăzeci de ani.
Pentru găgăuză, timpul este cu atât mai important. Anastasov consideră că metodele de predare sunt prea complicate și pun prea mult accent pe gramatică, în loc să-i învețe pe copii să vorbească. Perciun atrage atenția asupra lipsei educatorilor și a materialelor necesare pentru predarea altor discipline în această limbă.
Primarul Comratului spune chiar că, uneori, Ministerul Educației de la Chișinău pare mai preocupat de salvarea găgăuzei decât unele instituții regionale. Rusificarea sistematică din perioada sovietică a restrâns timp de decenii posibilitățile de folosire a găgăuzei în educație. Astăzi, administrația regională are propriile competențe și instituții, iar responsabilitatea pentru viitorul limbii nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama trecutului.
Colegiul de la Comrat, prins între două administrații
Colegiul tehnic „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat ar trebui să fie unul dintre exemplele de cooperare dintre autonomie, autoritățile centrale și Turcia. Instituția a fost construită cu sprijin turcesc și ar urma să pregătească tineri în tehnologii informaționale, electronică și electrotehnică. Clădirea este gata, dar nu a fost încă dată în folosință.
Potrivit lui Dan Perciun, autoritățile regionale condiționează deschiderea colegiului de acceptarea limbii ruse ca limbă de predare. Ministerul insistă asupra instruirii în română, cu posibilitatea studierii unor discipline în turcă sau engleză, iar ministrul susține că partenerii turci împărtășesc această poziție. Cele două administrații nu au ajuns încă la un acord.
Mulți absolvenți ai școlilor cu predare în rusă nu cunosc suficient de bine româna pentru a urma imediat studii tehnice în această limbă. Ministerul intenționează să organizeze cursuri pregătitoare începând din februarie 2027, înaintea admiterii planificate pentru septembrie. Aceste cursuri vor trebui să ofere o pregătire reală, nu doar să îndeplinească o condiție administrativă.
În același timp, este greu de justificat menținerea unui colegiu nefuncțional din cauza unei dispute pe care autoritățile ar trebui să o poată rezolva. Într-o autonomie creată inclusiv pentru protejarea identității găgăuze, conducerea regională insistă asupra predării în rusă într-o instituție finanțată de Turcia. Găgăuza însăși are încă prea puțin loc în învățământul de specialitate.
Premierul Tofan vorbește despre cooperarea cu viitoarea conducere, iar colegiul ar fi un bun început. Chișinăul are de oferit profesorii și pregătirea lingvistică necesară, iar administrația regională trebuie să-și clarifice poziția privind darea clădirii în exploatare. Dacă cele două părți nu reușesc să ajungă la o înțelegere, elevii vor fi cei care pierd.
Deschiderea colegiului este planificată pentru septembrie 2027. Până atunci, noua conducere de la Comrat și Guvernul de la Chișinău vor avea de stabilit în ce condiții își vor putea începe studiile elevii. După atâția ani de confruntări despre drepturile autonomiei, ar fi un început ca autoritățile să se înțeleagă asupra unei școli.
Concluzie
Alegerile pot schimba oamenii care conduc Găgăuzia și pot reduce influența rețelelor lui Șor. Moștenirea rusificării va rămâne însă mult după scrutin, în școlile unde nouă din zece elevi învață în rusă și în dificultățile tot mai mari de a transmite găgăuza generațiilor tinere. Pentru o autonomie creată să-și apere identitatea, adevărata schimbare nu se va măsura doar în cine ajunge la putere, ci și în locul pe care propria limbă îl va avea în viața generațiilor următoare.
