Zelenski anunță o nouă rundă de negocieri la Istanbul: Ucraina vrea armistițiu complet și întoarcerea prizonierilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat duminică faptul că o delegație ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, va merge luni la Istanbul, pentru a doua rundă de negocieri directe cu Rusia, relatează AFP.
„Am definit totodată pozițiile noastre înaintea reuniunii de luni de la Istanbul”, a transmis Zelenski pe rețelele de socializare.
Delegația ucraineană va fi condusă de Rustem Umerov, la fel ca în prima rundă de negocieri, a precizat el.
Prioritățile Ucrainei sunt obținerea „unui armistițiu complet și necondiționat”, precum și „întoarcerea prizonierilor” și a copiilor ucraineni răpiți, conform autorităților de la Kiev, de către Moscova.
Delegațiile rusă și ucraineană au mai purtat discuții la Istanbul pe 16 mai, cu scopul de a pune capăt războiului declanșat de invazia rusă din februarie 2022.
Întâlnirea precedentă a fost, însă, în mare parte fără rezultate, cele două părți reușind să convină doar asupra unui schimb amplu de prizonieri.
Rusia a propus o nouă întâlnire la Istanbul pentru luni, însă Ucraina și-a exprimat până recent rezervele în legătură cu participarea.
Zelenski a acuzat vineri Moscova că sabotează negocierile prin refuzul de a prezenta în avans „memorandumul” ce ar conține condițiile unui posibil acord de pace.
În ciuda eforturilor diplomatice, pozițiile celor două țări rămân ireconciliabile. Rusia cere ca Ucraina să renunțe definitiv la intenția de a adera la NATO și să cedeze cele cinci regiuni pe care Moscova pretinde că le-a anexat.
Aceste condiții sunt inacceptabile pentru Kiev, care solicită, în schimb, retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean.
Moscova respinge, de asemenea, armistițiul necondiționat cerut de Kiev, Washington și capitalele europene.
Duminică, Zelenski a cerut și „pregătirea unei întâlniri la cel mai înalt nivel”, adică o întrevedere directă cu președintele rus Vladimir Putin. El i-a propus deja o astfel de întâlnire liderului de la Kremlin, dar nu a primit până acum niciun răspuns.