Grupuri de copii din regiunea transnistreană participă în taberele „Artek” din Crimeea la „lecții de curaj” susținute de militari ruși

Recreere ascunsă sub codul îndoctrinării. Zeci de copii din regiunea transnistreană continuă să fie trimiși în Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, acolo unde participă la lecții de „întocrinare” și „militarizare” organizate în cadrul cunoscutelor tabere din perioada sovietică „Artek”.
„De aproape un deceniu, copii din regiunea transnistreană ajung în tabăra „Artek” din Crimeea ocupată, cu sprijinul unor organizații afiliate Kremlinului. Chiar și după începerea agresiunii ruse în 2022, aceștia continuă să fie trimiși acolo – în pofida riscurilor majore de securitate. La „Artek”, în loc de recreere, copiii participă la „lecții de curaj” susținute de soldați ruși implicați în crime de război, la expoziții de propagandă, exerciții de instrucție militară, jocuri cu arme și activități care glorifică trecutul sovietic și promovează „lumea rusă””, se arată într-un articol realizat de Asociația „Promo-LEX”.
Organizația precizează că, în acest an, copii din Tighina se află în Crimeea pentru a participa la celebrarea celor 100 de ani ai centrului „Artek” – un eveniment organizat prin ordinul lui Vladimir Putin.
„„Artek” a fost inclus pe listele de sancțiuni ale Marii Britanii și UE, fiind acuzat că joacă un rol central în deportarea și reeducarea forțată a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate. Potrivit estimărilor, zeci de mii de copii ar urma să fie transferați în astfel de tabere în vara acestui an. Participarea copiilor din regiunea transnistreană la aceste tabere reprezintă o formă periculoasă de îndoctrinare și militarizare, contrară valorilor democratice și drepturilor copilului. Este esențial ca aceste practici să fie monitorizate și condamnate public – atât la nivel național, cât și internațional”, mai precizează Promo-LEX.