Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Radu Marian: PAS admite greșeli în procedura de modificare a Legii Avocaturii: „A fost o problemă, așteptăm critici”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, recunoaște că procesul de adoptare a modificărilor la Legea Avocaturii a fost marcat de greșeli procedurale. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

„Pe procedură nu a fost tocmai corect. Admitem că a fost o problemă, o greșeală, că nu au fost consultări suplimentare”, a afirmat Marian, precizând că subiectul nu a ținut de comisia pe care o conduce, ci de Comisia juridică.

Deputatul a explicat că modificările legislative au fost operate în grabă, într-un context în care timpul era limitat. Potrivit acestuia, parlamentarii au fost puși în situația de a prioritiza importanța legii în detrimentul procedurii corecte.

„Totul a fost pe ultima sută de metri. Era important și colegii au cântărit importanța versus procedura. Așteptăm critici”, a adăugat el.

Reacția vine în contextul în care societatea civilă și reprezentanții din domeniul justiției au acuzat lipsa de transparență și insuficiența consultărilor publice privind modificările operate în legislația care vizează profesia de avocat.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button