Președintele României, Nicușor Dan, a declarat într-o conferință de presă că „România nu a făcut destul pentru a explica – și nu doar a explica, ci a explica într-un limbaj adaptat modului în care oamenii receptează informația astăzi – ce a fost regimul comunist pentru România”. Această constatare este confirmată de realitatea actuală: mesaje care își trag seva din ideologia comunistă continuă să circule în societatea românească, alimentate de crize recurente și amplificate prin intermediul rețelelor de socializare.
Un sondaj realizat în noiembrie 2023 arată că 48,1% dintre români consideră că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România (în creștere față de 45,5% în noiembrie 2013), în timp ce 42,3% îl percep ca pe un lucru rău (în scădere față de 44,7% în 2013). Aceste cifre reflectă o tendință îngrijorătoare privind percepția trecutului recent, tendință accentuată și de rezultatele ultimelor alegeri, care arată cât de vulnerabilă este societatea.
În stânga Prutului, constructul identitar „moldovenesc” rămâne puternic ancorat în societate, fiind alimentat de partide politice finanțate de regimul putinist, de presa controlată de Kremlin și de o parte a populației care reprezintă un teren fertil pentru astfel de narative. Acestea promovează adevăruri trunchiate, distorsionări istorice și falsuri, menite să justifice trecutul și să întrețină confuzia identitară.
Mesaje care fac apel la mitul unei „Moldove Mari”, la suveranitatea „moldovenilor” și la existența unei „limbi moldovenești” contravin firului logic al istoriei și contribuie la perpetuarea manipulării.
Realitatea de pe teren confirmă această tendință: potrivit recensământului din 2024, 49,2% dintre cetățeni se declară vorbitori de „limbă moldovenească”, în timp ce doar 31,3% se identifică drept vorbitori de limbă română. Din punct de vedere etnic, 77,2% se declară moldoveni, iar doar 7,9% români.
Aceste cifre reflectă nu doar o criză identitară, ci și eșecul societății post-sovietice de a condamna ferm regimul totalitar și de a explica impactul acestuia asupra istoriei și conștiinței naționale. Astfel, politicienii care utilizează discursul istoriografiei sovietice și al propagandei ruse nu doar rescriu trecutul, ci îl folosesc ca armă pentru a submina integrarea europeană a Republicii Moldova și aspirația unirii cu România.
Pentru autoritățile din Chișinău și București, un punct de plecare esențial ar fi capitolul dedicat Basarabiei din Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Acest document oferă o bază solidă pentru condamnarea regimului comunist și în spațiul Republicii Moldova.
O condamnare oficială a comunismului în Moldova ar însemna, însă, mai mult decât o simplă declarație politică. Ar presupune interzicerea instrumentalizării trecutului totalitar de către anumiți demagogi, formatori de opinie sau politicieni, precum și adoptarea unor legi care să includă noi prevederi în Codul Penal. Într-un asemenea cadru legal, simbolurile comuniste și partidul comunist ar deveni ilegale, iar discursurile pro-ruse ar putea fi sancționate.
Respectiv, crearea unui institut la București, menționat de președintele Nicușor Dan, ar fi cu atât mai eficientă dacă ar include un departament dedicat Republicii Moldova, cu sediul la Chișinău. Acest departament ar trebui să aibă ca obiect de studiu perioada sovietică — de la formarea RASSM (1924), trecând prin RSSM (1940–1991), până în prezentul post-independență — analizând complexitățile identitare și intervențiile continue ale Kremlinului. Un astfel de centru ar putea contribui esențial la elucidarea crimelor și abuzurilor regimului sovietic, dar și la demontarea falsurilor istorice privind limba și identitatea națională. Prin activități precum expoziții itinerante, lecții publice în licee, conferințe și proiecte educaționale desfășurate inclusiv în teritoriu, institutul ar oferi acces larg la informație istorică verificată.
Scopul ar fi informarea profundă și corectă a cetățenilor, indiferent de vârstă sau zonă de reședință, în vederea combaterii miturilor nostalgice și a narativelor propagandistice. În timp, o astfel de strategie ar întări rezistența societății în fața manipulării și dezinformării.
P.S. Următoarea legislatură a Parlamentului Republicii Moldova (2025–2029) se dorește a fi legislatura integrării europene. În acest context, ar fi esențial ca acest Parlament să fie și unul al deciziilor curajoase și al asumării istorice. În strânsă colaborare cu autoritățile de la București, ar trebui să fie unite eforturile pentru realizarea acțiunilor menționate anterior, precum condamnarea oficială a trecutului sovietic și debarasarea de moștenirea ideologică nocivă care încă apasă asupra Basarabiei.
Integrarea europeană nu poate fi deplină fără o clarificare a trecutului, fără asumarea adevărului istoric și fără combaterea activă a narativelor toxice ce alimentează confuzia identitară și vulnerabilitatea democratică.
