Primarul satului Zorile, Marian Jelăuc, vizat în perchezițiile din dosarul de mercenariat: Fiul meu este în Ucraina, dar nu știu cu ce scop

Primarul satului Zorile din raionul Orhei, Marian Jelăuc, se numără printre persoanele percheziționate miercuri dimineață în dosarul privind activitatea mercenarilor. Edilul a confirmat pentru TVR Moldova că oamenii legii i-au descins la domiciliu, precizând că acțiunea ar fi legată de fiul său, despre care autoritățile suspectează că luptă în Ucraina de partea Rusiei.
„Eu nu știu cât de adevărat este, eu nu știu dacă luptă sau nu. Da, el este în Ucraina, dar cu ce scop, nu știu”, a declarat primarul Marian Jelăuc.
El a spus că nu are niciun statut în dosarele procurorilor, precizând că fiul său deține cetățenia Franței și a Republicii Moldova. Primarul de Zorile a recunoscut de asemenea că la el acasă au fost făcute percheziții și că „s-au ridicat niște lucruri” personale de ale fiului său, deoarece acesta are viza de reședință la părinții săi.
„Se presupune că ar fi înrolat în Ucraina pentru a lupta, eu nu am răspunsuri la aceste întrebări. Ca părinte, eu nu știu, nu mi-a spus. Știu că este în Ucraina, dar nu știu cu ce scop”, a insistat primarul.
Amintim că în această dimineață, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și polițiștii Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, desfășoară percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova, într-o cauză penală pornită în baza semnelor componentei de infracțiune „activitatea mercenarilor”.