InternePublicații

Andrei Curăraru: Atacul cibernetic poate submina reforma administrației și încrederea în serviciile digitale. Datele furate pot fi folosite pentru escrocherii și război hibrid

Datele personale ale sutelor de mii de cetățeni din Republica Moldova, extrase în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor informatice ale statului, ar putea fi folosite pentru escrocherii telefonice mult mai convingătoare. Expertul în politici publice și securitate Andrei Curăraru avertizează că persoanele care cunosc numele, IDNP-ul, informațiile despre familie sau pensie ale unui cetățean nu sunt neapărat reprezentanți ai unei bănci ori ai unei instituții publice. În opinia sa, autoritățile trebuie să explice ce informații au fost compromise, să consolideze securitatea sistemelor și să investigheze responsabilitățile instituționale.

„În 2026, nicio bază de date nu este complet sigură. Contează cine te atacă, cât de insistent este și ce resurse are”, a avertizat Andrei Curăraru, referindu-se la atacul cibernetic asupra serviciilor publice digitale din Republica Moldova.

Potrivit informațiilor preliminare prezentate de autorități, în perioada 19–23 octombrie au fost vizate aproximativ un milion de IDNP-uri, iar în circa 750.000 de cazuri au fost extrase informații. Datele vizate includ informații de identificare, despre familie, pensii, prestații sociale și unele informații financiare. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate categoriile de date și că informațiile despre cardurile bancare nu au fost compromise.

Curăraru consideră că Rusia reprezintă o ipoteză plauzibilă în investigarea atacului și amintește avertismentele anterioare ale Serviciului de Informații și Securitate privind interesul serviciilor speciale rusești pentru datele cetățenilor moldoveni. Totuși, identificarea celor care au organizat atacul și demonstrarea implicării lor pot fi dificile, deoarece atacatorii își pot ascunde urmele prin intermediul unor servere străine și al unor calculatoare compromise.

Premierul Vasile Tofan a declarat că autoritățile investighează inclusiv posibila implicare a unor actori statali străini. Deocamdată, identitatea celor care au stat în spatele atacului nu a fost stabilită oficial.

Cel mai apropiat pericol pentru cetățeni este reprezentat de escrocheriile prin telefon, avertizează expertul. Informațiile personale obținute ilegal pot fi folosite pentru a construi scenarii credibile, în care escrocii pretind că reprezintă o bancă și încearcă să obțină acces la conturile victimelor.

„Vă sună cineva și zice că e de la bancă. Vă spune cum vă cheamă, când v-ați născut, ce IDNP aveți. Poate știe și cine este soțul sau soția, ce pensie primiți, ce plăți ați făcut, după care vă sperie că cineva încearcă să vă fure banii și cere codul venit prin SMS. Până ieri, tocmai asemenea amănunte îi convingeau pe unii că vorbesc cu banca. Acum, aceste date pot ajunge și la escroci, iar asta este suficient pentru a face un apel fals mult mai credibil”, explică Andrei Curăraru.

Expertul atrage atenția că informațiile personale nu sunt suficiente pentru a confirma identitatea interlocutorului. De aceea, el cere băncilor și companiilor de microcreditare să revizuiască procedurile de identificare a clienților, inclusiv în cazul apelurilor telefonice și al solicitărilor de credite online.

„IDNP-ul, datele personale, inclusiv informațiile despre pensie sau datorii, nu demonstrează că persoana cu care vorbiți este cine pretinde că este”, avertizează expertul.

Recomandarea sa pentru cetățeni este să închidă apelurile suspecte, să contacteze instituția la un număr oficial și să nu divulge nimănui codurile primite prin SMS.

Curăraru susține că incidentul trebuie privit nu doar ca o problemă tehnică, ci și prin prisma efectelor asupra încrederii cetățenilor în stat. Potrivit expertului, digitalizarea serviciilor publice poate simplifica interacțiunea oamenilor cu autoritățile, însă un asemenea atac îi poate determina pe cetățeni să prefere în continuare procedurile tradiționale, chiar dacă acestea presupun deplasări și timp pierdut la ghișee.

În opinia sa, atacul cibernetic poate afecta și reforma administrației publice locale. Planurile de reorganizare administrativă prevăd schimbări în structura raioanelor și consolidarea capacității primăriilor de a presta servicii. O parte dintre aceste servicii ar urma să fie accesibile digital, însă neîncrederea provocată de compromiterea datelor personale ar putea îngreuna implementarea reformei.

Curăraru avertizează că, în mediul rural, unii cetățeni ar putea prefera să se deplaseze la primărie și să discute direct cu un funcționar cunoscut, în loc să utilizeze serviciile electronice. În opinia sa, atacurile asupra infrastructurii digitale pot alimenta neîncrederea în reformă, inclusiv în contextul alegerilor locale din 2027.

„Un atac asupra unor servicii digitale poate să lovească și în capacitatea statului de a face reforme. Asta trebuie înțeles acum, cât încă se discută legile”, a avertizat expertul.

Acesta cere Guvernului să comunice pe înțelesul cetățenilor amploarea incidentului și consecințele sale. Autoritățile trebuie să explice cine a fost afectat, ce categorii de date au fost expuse și ce măsuri pot lua oamenii pentru a se proteja.

Totodată, Curăraru consideră necesară consolidarea capacității instituțiilor de a identifica vulnerabilitățile înainte ca acestea să fie exploatate și de a reacționa rapid în cazul unor incidente de securitate. Expertul salută solicitarea sprijinului din partea Estoniei, menționată de premier, dar afirmă că responsabilitatea pentru eventualele deficiențe trebuie stabilită printr-o investigație.

„Dacă cineva a dormit la serviciu, să răspundă. Dar să nu ne amăgim că am rezolvat totul cu demisii ritualice la Agenția de Guvernare Electronică”, a declarat acesta.

În opinia expertului, investigația trebuie să examineze întregul lanț instituțional implicat în securitatea sistemelor și protecția datelor, inclusiv responsabilitățile Agenției de Guvernare Electronică, ale structurilor de securitate cibernetică și ale Serviciului Fiscal de Stat.

Curăraru consideră că atacul trebuie analizat și în contextul războiului hibrid. El estimează că în spatele operațiunii s-ar putea afla un actor statal, cel mai probabil Rusia, însă această ipoteză nu reprezintă o concluzie oficială confirmată.

Expertul amintește că incidente de securitate cibernetică au afectat și alte state, inclusiv Danemarca și Franța. Astfel de cazuri arată că nici țările care dispun de resurse mai mari pentru securitatea digitală nu sunt ferite de asemenea riscuri.

Potrivit expertului, răspunsul autorităților trebuie să combine comunicarea transparentă cu cetățenii, consolidarea protecției sistemelor informatice și stabilirea responsabilităților pentru eventualele deficiențe care au permis producerea incidentului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button