INTERVIU EXCLUSIV Claudiu Năsui: „Aș vota DA pentru Unire! Aș face campanie” / Ce spune despre debirocratizare, dezvoltarea antreprenoriatului, industria de apărare în contextul neutralității, sporirea securității cibernetice și aderarea Republicii Moldova la UE

La două luni de la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui vorbește, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Cotidianul Md, despre planurile de debirocratizare și stimulare a antreprenoriatului, viziunea sa liberală asupra economiei, dezvoltarea industriei de apărare și consolidarea securității cibernetice. În interviu, acesta abordează inclusiv perspectivele aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar foarte important, vorbește despre beneficiile unei eventuale Uniri cu România, declarând că ar face campanie pentru Unire și, implicit, ar vota „DA” la un referendum în acest sens.
Viorica Tătaru: În urmă cu două luni ați fost învestit în funcție. Din acel moment, nu ați comunicat foarte mult în spațiul public. Cum vi s-a părut perioada de adaptare?
Claudiu Năsui: Am ales mai întâi să mă concentrez foarte tare pe a înțelege ministerul, pe a înțelege lucrurile care se fac deja, pentru a exista o anumită continuitate, dar și pe a începe noi proiecte. N-am vrut să ies în planul comunicării publice și să critic, să zic ce nu se poate face, ci ce se poate.
Astfel, de aceea am lucrat în ultimele șase săptămâni la pachetele de debirocratizare, pe care le-a solicitat premierul Tofan încă din prima ședință de Guvern. Și am lucrat mai ales la un nou concept și o schimbare de filozofie destul de radicală: pentru întreprinderile mici să nu fie nevoie de birocrație.
De ce? Aici este un concept european. Dacă birocrația are un cost, ea poate fi suportată de cei care au o talie mare. Când ai o talie mare, când ești o întreprindere care produce, de exemplu, sute de mii de hectolitri de bere, sau când ești un mare producător de mobilă, de camere video, de orice, poți să susții birocrația. Ai un volum mare, ai un rulaj mare, ai sume mai mari și poți să susții niște costuri fixe, dar atunci când ești mic și te afli la început de drum, acele costuri fixe pot însemna că, de fapt, nu ai voie să întreprinzi, nu ai voie să muncești.
Și este păcat, pentru că nu știi de unde iese o idee antreprenorială bună și productivă. În acest sens, noi am venit cu ideea aceasta care se numește „Start”. Acesta a fost chiar numele dat de premier. Când i-am povestit, a zis să-l numim „Start”, pentru că este vorba exact despre punctul de plecare al unei inițiative antreprenoriale.
Conceptul presupune zero birocrație dacă vrei să începi o afacere în Moldova. Iei telefonul și te înregistrezi. Sistemele de înregistrare sunt deja făcute de ASP. ASP este o instituție a statului care îmi place tot mai mult pe măsură ce aflu mai multe despre activitatea ei. Domnul Mircea Eșanu a făcut o treabă extraordinară acolo. Practic, îți iei telefonul, te înregistrezi și începi direct.
Până acum îți trebuiau acte permisive, aprobări, licențe, certificate, avize, depinzând de ceea ce vrei să faci, evident. Iar noi am zis în felul următor: în cazul unei serii de acte permisive nu mai ai nevoie de ele, ci poți începe direct dacă ești mic.
De exemplu, putem vorbi despre gastronomia casnică. Dacă cineva vrea să facă acasă cozonac sau gem, lasă-l să o facă, sub o anumită talie, pe care noi am definit-o ca fiind pragul de TVA, pentru că este ușor de folosit, toată lumea îl cunoaște, e deja reglementat în legislație.
Este vorba de a avea voie să începi o activitate antreprenorială, fără să ai toate regulile care sunt în mod normal cerute în prealabil, la inspecții, și care îi determină pe oameni să desfășoare activitatea la negru sau să nu o mai desfășoare deloc.
Astfel, am procedat în felul următor: ne-am uitat la celelalte țări europene, iar în acest caz exemplul de urmat este Franța, care de multe ori nu e un exemplu de debirocratizare, dar în cazul acesta, în viziunea mea, este. Franța are o legislație foarte permisivă pentru gastronomia casnică. Preluăm modelul de la ei.
Sunt reglementări din cadrul european care nu fuseseră transpuse în Republica Moldova și le transpunem noi acum pentru gastronomia casnică, deci pentru mâncarea făcută în casă, care sunt aproape aceleași precum cele destinate pentru comerțul ambulatoriu, respectiv cu mâncare. Știți, când sunt evenimente publice, mai sunt tarabe cu lucruri făcute în casă, inclusiv cu mâncare. Alea sunt reglementate, nu sunt nereglementate. Nu înseamnă că poți să ai tejgheaua murdară, nu înseamnă că poți să faci lucruri care sunt rele. Dar există niște reglementări de bun simț. De pildă, să nu ai nevoie de șapte chiuvete, de șapte frigidere, de lucruri care sunt excesive. Astfel, adaptăm exact acele reglementări europene, le aplicăm și în Republica Moldova și lăsăm cetățeanul să încerce.
Așadar, cineva care are o idee să poată să o încerce aproape imediat! Face câteva clickuri și începe să își desfășoare activitatea. N-ai nevoie nici de contabil, n-ai nevoie nici de declarații fiscale, n-ai nevoie nici să depui bilanțul ori de alte lucruri asemănătoare. Impozitele se vor calcula direct de pe contul bancar.
Intervine birocrația dacă vrei să ai casă de marcat, ca să iei cash. Atunci da, trebuie să faci birocrația casei de marcat. Dacă vrei angajați, trebuie să faci contract de muncă, trebuie să respecți legislația muncii. Dar asta se întâmplă numai dacă vrei tu să crești, dar dacă vrei doar să începi o firmă, să încerci și vrei să faci totul prin bancă, n-ai nevoie de aproape niciun contact cu statul, decât de înregistrarea inițială. Cred că acest lucru va contribui foarte mult la apariția acestor muguri ai antreprenoriatului, respectiv să avem o economie care funcționează de jos în sus.
Viorica Tătaru: În acest proces decizional v-ați lovit de unele probleme?
Claudiu Năsui: Atunci când ești la început de mandat, ai un momentum diferit. Guvernul Tofan este, dintr-o perspectivă, la început de mandat. Eu sunt și mai la început, căci eu am venit ulterior. Astfel, anumite asperități instituționale au fost mai ușor de trecut.
Pe măsură ce trece timpul, s-ar putea ca instituțiile care se axează mai mult pe birocrație să se obișnuiască, să se adapteze la stilul Guvernului și să poată să pună anumite frâne mai ușor.
Pe de altă parte, lucrurile au mers de această dată. Proiectul de lege se află pe circuitul de avizare al Guvernului, apoi va ajunge în Parlament, iar ulterior va urma procesul parlamentar, în comisii parlamentare, vot în prima lectură, vot în a doua lectură și să sperăm că apoi va urma promulgarea. Din acel moment vom putea spune că moldovenii vor putea face antreprenoriat fără birocrație, mai ales la nivel mic.
Aș mai menționa un lucru. În general, și am văzut asta și în România, la politicieni ajung corporațiile mari. Micul antreprenor nu ajunge, pentru că are multe pe cap. Ca mic antreprenor trebuie să te ocupi să-ți cumperi materie primă, să deschizi tejgheaua, ai o groază de lucruri de făcut, ai o groază de probleme.
Cu cât cresc mai mult întreprinderile și devin corporații mai mari, pot să-și angajeze oameni dedicați pentru contactul cu primarii, cu parlamentarii, cu miniștrii, cu Guvernul, cu instituțiile statului per ansamblu. Astfel, în foarte multe situații, inclusiv la politicienii de bună credință, ajung problemele celor mari. Sunt probleme despre care nu zic că nu trebuie rezolvate, ci trebuie rezolvate, iar în acest sens m-am întâlnit, la rândul meu, cu mai multe companii mari din Republica Moldova. Așadar, nu zic că problemele respective nu trebuie rezolvate, căci rezolvarea lor vor face un bine economiei. Însă, asta ajută predominant economia de sus în jos.
Dar dacă vrei să ai o economie sănătoasă, trebuie să existe mulți și mici care cresc. Și nu știi cine va crește, și nici nu trebuie să știi cine va crește. Piața trebuie să decidă, consumatorii trebuie să decidă, să aleagă serviciile unuia sau altuia, să aleagă produsele unuia sau altuia.
În felul acesta, prevalează cine știe să se dezvolte mai mult, să facă altceva, să se adapteze la ce vor consumatorii. Aceasta este, de fapt, o economie sănătoasă.
Așadar, nu vreau să zic că nu vom face debirocratizare și la vârf, dar trebuie să o începem de jos în sus. Aceasta e o chestiune despre care aș zice că e mai inovatoare în politică.
Viorica Tătaru: Mulți s-au speriat în primă instanță că sunteți un politician prea radical, că veniți cu drujba în politica moldovenească. În acest context, cum explicați cetățenilor avantajele politicilor liberale?
Claudiu Năsui: Știți cum stă treaba cu radicalismul? Este o vorbă pe care Berry Goldwater a zis-o: „Extremismul în apărarea libertății nu este un viciu, iar moderația în apărarea dreptății nu e o virtute”. Dau exemplul Ucrainei pentru că este la îndemână. Dacă vine cineva și spune „haideți să nu fim așa extremiști cu privire la Ucraina, căci poate este și vina unora și vina celorlalți, iar adevărul e pe la mijloc”, pare echilibrat. Or, asta nu este adevărat, ci fals.
În cazul Ucrainei e cel mai clar. Unii sunt clar agresori, comit barbarisme, omoară copii. Sunt niște lucruri absolut inacceptabile. Să vrei să fii moderat într-o astfel de situație înseamnă de fapt să vrei să fii de partea criminalului.
Și aș zice că exact asta se aplică și în economie. O idee care este rea pentru economie și e rea pentru societate nu trebuie aplicată.
În panoplia ideilor avem aceste două extreme, respectiv curente. Ori ești mai liberal, ori ești mai socialist. Când ești mai liberal vrei să dai mai multă putere oamenilor, cetățenilor și este vorba despre un respect al proprietății private, dar atunci când ești mai socialist, vrei să dai mai multă putere statului, organelor de planificare centrală, pui accentul mai degrabă pe proprietatea publică decât pe proprietatea privată, inclusiv referitor la companii, la terenuri și la alte lucruri.
Istoria ne-a arătat la ce duce aplicarea acestor curente. Moldova, România, Europa de Est în ansamblu au testat socialismul, au testat economia de stat, unele țări în grade mai mari decât celelalte. Polonia, Cehia, Slovacia au avut un socialism mult mai blând decât România și Republica Moldova, care făcea parte din URSS. Astfel, extremismul în a spune că acea cale este greșită și că dacă vrem prosperitate trebuie să mergem pe calea liberală, mie mi se pare un radicalism sănătos și nu o să mă dezic de el.
De aceea l-am susținut pe Javier Milei în Argentina, dar nu atât de mult pe el ca politician – căci, da, și mie mi se pare puțin cam exuberant, și mie mi se pare că face unele lucruri pe care le-aș dezavua – dar pe partea de economie și de idei pe care le-a aplicat în economie, căci de acolo vine drujba, cred că face ce trebuie. În doi ani a înjumătățit sărăcia, iar Argentina este deja o țară care are perspective pe care nimeni nici măcar nu și le putea imagina înainte să înceapă Guvernul său.
Se întâmplă asta pentru că a adoptat un sistem mai bun. Un sistem mai bun creează o diferență absolut colosală. Asta aș susține și pentru Republica Moldova. Și asta cred că susține premierul Tofan. Este unul dintre motivele pentru care am venit și pentru care m-am bucurat să vin alături de domnul Tofan.
Viorica Tătaru: Putem afirma că în aceste timpuri extreme avem nevoie de măsuri radicale?
Claudiu Năsui: Avem nevoie de măsuri curajoase. Altfel, pleacă oamenii, pleacă să muncească în alte părți. Mai trimit acasă bani și este foarte bine că trimit, dar ei produc în altă țară. Aceasta este consecința non-aplicării soluțiilor. Pe cale de consecință eu vin și zic: haideți să aplicăm soluția, chiar dacă poate să pară radicală.
Întrebarea-cheie este: când vrem să ne facem bine? Viețile noastre sunt finite. Nu vrem ca la un moment dat să trăim mai bine? Uitați, eu am fost 10 ani în politică în România și am văzut multe oportunități ratate, inclusiv în Guvernul din care am făcut parte la București.
Și este păcat, pentru că, repet, viețile noastre sunt finite. Da, putem să ratăm un tren, o să mai vină altul, o să mai fie o oportunitate, dar nu știm când, iar la un moment dat, după ce tot ratezi oportunitate după oportunitate, se termină și viața ta. Ok, poate o să prindă o perioadă bună copiii tăi, poate o să prindă nepoții tăi, dar e păcat… De ce să nu facem niște lucruri acum care ne-ar îmbunătăți viața?
Așadar, nu consider că e vorba despre radicalism. Consider că este o gândire curajoasă, iar țările ar avea de câștigat din a fi mai liberale.
Viorica Tătaru: Schimbăm ușor registrul discuției. Ce rol are ministerul dumneavoastră în dezvoltarea industriei de apărare, mai ales a industriei sistemelor de apărare anti-drone?
Claudiu Năsui: Deocamdată nu prea are. Și mi se pare că în acest context avem un cuvânt care a fost foarte greșit înțeles: neutralitatea. Mi s-a zis că Republica Moldova nu are o industrie de apărare pentru că este o țară neutră.
A fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii dezarmat. A fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii inofensiv. A fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii victimă sigură. Elveția, care este probabil cea mai faimoasă țară de pe glob pentru neutralitate, este înarmată până în dinți. Și nu are un potențial agresor în proximitate, adică Franța și Italia nu o vor ataca prea curând.
Așadar, da, trebuie să ne dezvoltăm această industrie de apărare. Doamna președintă a vorbit deja despre lucrurile acestea. Și vă pot spune că de când am venit am văzut un proiect, am lucrat la el, suntem gata să îl mai îmbunătățim, iar după ce primim câteva ok-uri politice, Republica Moldova va avea industrie de apărare.
Viorica Tătaru: Se vor produce totuși drone?
Claudiu Năsui: Nu vreau să zic drone. Vreau să zic că va avea industrie de apărare. Apoi, rămâne de văzut, dar dacă mă întrebați pe mine, dronele sunt o componentă nouă din arsenal care trebuie să existe.
Viorica Tătaru: Dat fiind atacul cibernetic recent, ce măsuri sunt luate sau ce măsuri vor fi luate? Republica Moldova beneficiază și de sprijin extern în consolidarea securității cibernetice?
Claudiu Năsui: Da, Republica Moldova beneficiază deja. Chiar în cele șase săptămâni de când mă aflu aici am avut acest grant din partea Statelor Unite, care a venit fix pentru un centru de securitate cibernetică. Și este vorba despre un grant. Sunt finanțări din banii contribuabilului american pentru a ne sprijini. Sunt foarte recunoscător
Și vă mai spun un lucru. Pe partea aceasta de securitate cibernetică, trebuie să avem și susținerea unor entități mai mari. Nu mă refer numai la state. Există corporații, bănci și alte entități private din vest care au departamente de securitate cibernetică care sunt finanțate probabil mai mult și mai generos decât va putea Republica Moldova să-și finanțeze securitatea cibernetică.
Aceste entități rezistă atacurilor actorilor statali, căci să știți că actorii aceștia statali ostili nu atacă numai state. Ei atacă și infrastructura deținută de privați, cum ar fi băncile, cum ar fi companiile din domeniul energiei și din alte sectoare. Iar aceste entități private rezistă.
Așadar, trebuie cumva să ne integrăm mai mult în circuitele acestea, să nu insistăm să le facem noi neapărat pe toate, ci să putem să ne integrăm cu entități din țări prietene care fac operațiunile de securitate cibernetică poate că la o scară mai mare și cu mai mulți bani decât noi.
În ceea ce privește atacul cibernetic recent despre care vorbim, cel mai judicios este să aștepți să vezi ce s-a întâmplat. Deocamdată nu avem un raport clar. Atunci când o să-l avem, o să-l prezentăm. Acum nu am un raport clar despre breșa exploatată de către atacatori.
Însă ceea ce vă pot spune din ce am aflat până acum în aceste câteva săptămâni este că Republica Moldova se află sub un asalt constant. Așadar, acesta nu este primul atac. Propaganda pro-rusă susține că acesta este primul atac și că autoritățile nu i-au făcut față, dar Republica Moldova e, de fapt, sub un atac constant.
Acesta este un atac care a reușit. Nu poți fi supus permanent unor atacuri fără ca, la un moment dat, atacatorul să poată găsi o breșă. Aceasta e situația Republicii Moldova și, din păcate, au găsit o breșă. Nu o găsesc numai la noi, ci o găsesc și în alte țări. În urmă cu o lună, în Danemarca s-au furat 8,8 milioane de date personale, tot de la stat. Probabil că este vorba despre același actor statal ostil, ceea ce nu m-ar mira.
Se întâmplă lucrurile acestea, mai ales în epoca inteligenței artificiale, care poate fi folosită în efectuarea de atacuri mult mai eficiente. Și apărarea poate fi făcută mai eficientă. Depinde în acest caz cine are modelul tehnologic mai bun.
Și, în situația de față, înainte de a lua măsuri, trebuie să observăm ce nu a mers. Altfel, riscăm să stricăm ce mergea.
Viorica Tătaru: România ar putea oferi sprijin suplimentar?
Claudiu Năsui: O face deja. Cunoscând și România, cred că și pentru România, și pentru Republica Moldova ar fi folositor să ne integrăm în niște soluții mai largi. Suntem în continuare țări prea mici ca să rezistăm la tăvălugul acesta, dacă se concentrează pe noi.
Și cred că sunt țări precum Estonia care fac deja niște lucruri pe care poate ar trebui să le emulăm și noi mai mult. Dar, repet, haideți să vedem rezultatele anchetei.
Viorica Tătaru: Ați scris recent o postare în care ați folosit formularea „o țară despărțită în două state”. Susțineți Unirea Republicii Moldova cu România?
Claudiu Năsui: Eu mă simt în Chișinău ca acasă. Și o zic în cel mai propriu mod. Nu mi se pare că diferențele sunt atât de mari. Și mi se pare că, de facto, apropierea este deja acolo și mai rămâne chestiune politică.
Da, am zis că suntem o singură țară împărțită în două state, pentru că asta suntem. Asta e o evidență. Istoria a făcut ca granițele politice să fie trasate într-un anumit sens, dar asta nu schimbă realitatea, nu schimbă realitatea culturală.
Și da, dacă ar fi curând un referendum, aș face campanie și aș vota „DA” pentru Unire, și pe un mal al Prutului, și pe celălalt. Cred că ar fi bine și pentru România, și pentru Republica Moldova. Nu este o chestiune din care doar unul ar beneficia, iar celălalt ar plăti, cum încearcă o anumită parte a propagandei să pună problema.
Viorica Tătaru: Ce beneficii economice ar aduce Unirea pentru cetățenii Republicii Moldova și ai României?
Claudiu Năsui: Integrare mult mai mare și, de pildă, nu ar mai fi cozile de la vamă. Aceasta este una dintre problemele pe care Guvernul Tofan încearcă să le rezolve. Iar acum, cu ocazia vizitei Guvernului Luca Niculescu în Republica Moldova, am vorbit despre lucrul acesta și senzația este că guvernanții de la București chiar sunt interesați, la rândul lor, să rezolve această problemă, tocmai pentru a permite fluxurile comerciale, import-export, să aibă loc mai mult. Acesta este un aspect.
În al doilea rând, libertate.
În al treilea rând, siguranță.
În al patrulea rând, risc de țară mai mic. Și vreau să spun că oamenii nu realizează cât de sigură este Republica Moldova. Republica Moldova e o țară sigură. Iar acum spun ceva în care am crezut la rândul meu și nu vreau să mă exonerez. Când te uiți pe hartă și zici că acolo este Transnistria, că avem armata rusă acolo, iar în proximitate e războiul din Ucraina, pare că riscul este mult mai mare, căci Republica Moldova nu e în NATO, nu e în UE.
Or, integrarea în UE, Unirea potențială cu România și toate lucrurile acestea ar reduce simțitor riscul de țară. Iar atunci când ai risc de țară mai mic, ai de fapt investiții mai multe. Iar atunci când ai investiții mai multe, ai de exemplu o licitație pe oameni, pe forță de muncă mai mare. Asta înseamnă salarii mai mari. Asta înseamnă un domino întreg de lucruri economice benefice.
Deci asta s-ar întâmpla pe termen scurt. Și, pe termen lung, știți cum e, suntem mai puternici împreună.
Viorica Tătaru: Cum vedeți colaborarea cu Guvernul la București, având în vedere că are o coloratură politică diferită de cea a partidului din care proveniți?
Claudiu Năsui: Să știți că în ultimii 10 ani, cât am fost în Parlamentul României, mai toate inițiativele politice pe care le-am avut, proiectele de lege de debirocratizare, privind sporirea libertăților economice, au fost împreună cu PSD. Le-am avut împreună cu colegi de acolo și ne-am înțeles foarte bine.
Iar cu ocazia vizitei Guvernului României la Chișinău, m-am înțeles foarte bine și mi se pare că în cazul în care domnul Neacșu reușește să implementeze planurile pe care le-a expus, iar eu îi doresc mult succes să o facă, va face un munte de bine și României, și Republicii Moldova. Are niște proiecte care vor ajuta ambele maluri ale Prutului.
Viorica Tătaru: Cât de pregătită este în prezent Republica Moldova pentru aderarea la UE? Ce mai avem de făcut?
Claudiu Năsui: Bariera psihologico-culturală a fost deja depășită. Din această perspectivă nu cred că ar fi o problemă de integrare. Apoi, este bariera aceasta juridico-legală de transpunere de legislație europeană. Și observ că ritmul gestionării acestei bariere este destul de alert în interiorul Guvernului. Nu cred că va fi o problemă nici din această perspectivă.
Cu cât facem mai repede lucrurile, cu atât suntem mai apți să prindem următoarea fereastră de oportunitate de aderare. Sunt mai multe țări-candidate. Trebuie să facem tot ceea ce ține de noi. Iar senzația mea, din ceea ce văd în Guvern în săptămânile acestea, este că toată lumea e foarte focusată pe strategia principală de țară și anume cea de intrare în Uniunea Europeană.
Așadar, eu nu cred că o să avem o problemă nici cu acquisul, nici din perspectiva aceasta cultural-psihologică. Însă mai este partea aceea politică și trebuie să fie toate statele membre de acord. Din această perspectivă, observ și eu că există un tumult în Uniunea Europeană. Dar sper să prindem următorul val. Nu cred că o să-l pierdem.
Politicile le lucrăm, adică legislația, transpunerea acquisului comunitar, transpunerea legislației europene, compatibilizarea cu Uniunea Europeană.
Dar cel mai bun lucru pe care îl putem face, ca să avem și partea aceasta de susținere politică asigurată la nivelul țărilor UE, este să ne dezvoltăm economic. Dacă noi devenim o perlă a coroanei, o bijuterie, o să ne vrea toată lumea. Canada este dorită de toată lumea din Uniunea Europeană. De ce? Pentru că ar veni cu un capital foarte mare.
Moldova are un potențial imens, iar dacă noi ne schimbăm și facem anumite reforme în Republica Moldova, vom avea, la rândul nostru, aceste oportunități de creștere fantastice, de care să beneficieze și Uniunea Europeană, adică să fim și noi un exportator de bune practici, nu doar un importator.
Viorica Tătaru: Domnule ministru, ce mesaj ați avea pentru cetățenii Republicii Moldova, care sunt dezamăgiți de politicieni și care nu mai cred că lucrurile pot merge spre bine?
Claudiu Năsui: În primul rând, să nu-și pună speranțele în politicieni. Speranța nu trebuie să o ai în politicieni. Politicienii sunt oameni. Unii greșesc, unii trădează, unii vor fi corupți, unii vor avea toate problemele naturii umane. Nu trebuie să căutăm supereroi, ci trebuie să căutăm reforme, trebuie să căutăm idei.
Ideile schimbă lumea pe termen lung. E vorba aceea că istoria nu mai ține cont de nume și prenume. Istoria ține cont de schimbări mari. Dacă se fac aceste schimbări, oricine le face, ne va merge mai bine. Să-și pună speranțele în sisteme care s-au dovedit a fi funcționale.
Dacă vine un politician, dacă vin eu și spun că doar prin simpla mea prezență vor merge lucrurile bine, este greșit.
Se întâmplă ceea ce aștepți doar dacă schimbi lucrurile. Abia aici lucrurile devin grele, pentru că dai de rezistența la schimbare. Orice sistem există în virtutea unei inerții. Unii oameni au interesul să-l mențină. Și de multe ori cei care au interesul să mențină un sistem vechi iau niște bani, iau niște privilegii și nu prea vor să renunțe la el. Nu zic că e ceva particular Republicii Moldova, dar în general cam aceasta e tipologia în toate țările.
În concluzie, cetățenii ar trebui să-și pună speranțele în idei și să aibă încredere că, dacă Guvernul Tofan reușește să facă aceste reforme – iar eu nu am nicio îndoială că va reuși –, lucrurile vor merge mai bine
Viorica Tătaru: Ce v-ați propus să rămână în urma mandatului dumneavoastră?
Claudiu Năsui: O economie performantă, o economie de invidiat, reforme economice de succes. Să fie un model Republica Moldova și pentru alte țări.