InternePublicații

VIDEO | Republica Moldova ar putea deveni un centru logistic pentru reconstrucția Ucrainei. Expertul Europuls explică oportunitățile economice și obstacolele din calea marilor investiții

Republica Moldova ar putea deveni un centru logistic important pentru reconstrucția Ucrainei, în special pentru transportul mărfurilor și dezvoltarea infrastructurii regionale. Expertul Europuls, Corneliu Coteț, consideră că investițiile în autostrăzi și alte proiecte de infrastructură ar putea contribui la transformarea țării într-un punct de tranzit pentru companiile implicate în reconstrucția statului vecin. Totuși, expertul avertizează că realizarea acestor proiecte va fi dificilă din cauza lipsei de specialiști și de companii capabile să execute lucrări de asemenea anvergură.

„Cred că proiectele ce țin de energie, în primul rând eficientizarea clădirilor, renovarea școlilor, liniile de înaltă tensiune care se vor construi pe lângă cea de la Vulcănești spre Chișinău, cred că acestea sunt cele care vor avea cel mai mare impact pe termen scurt și mediu, pentru că ele pot fi făcute etapizat și, până la urmă, vorbim de un efect direct asupra domeniului energetic și a eficienței energetice a clădirilor publice, școlilor și așa mai departe. Dar de ce nu și drumurile, până la urmă? Că acolo avem, de exemplu, pusă în listă autostrada A8. Ar fi un efect magnific pentru Republica Moldova. Atât pentru societate, dar în special pentru domeniul economic, va fi un mare plus când această autostradă se va materializa. Dar, din nou, avem un termen de patru ani pentru 125 de kilometri de autostradă, ceva ce noi nu am mai făcut niciodată. Cred că este o ambiție foarte mare și sunt tare curios să văd cum vor fi gestionate toate aceste proiecte în cadrul Moldova Project, pentru că în acest moment nu avem claritate cine va constitui acest Moldova Project, care sunt specialiștii, oamenii, de unde vor fi”, a declarat Coteț în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1.

În opinia sa, autoritățile vor trebui să atragă expertiză internațională și companii străine, ceea ce ar putea prelungi perioada necesară pentru pregătirea și executarea lucrărilor.

„Dacă până acum nu am reușit să facem aceste lucruri cu resursele pe care le avem noi, chiar dacă consolidăm forțele pe care le avem în acest moment, tot nu avem acel complet necesar pentru a crea aceste proiecte cap-coadă. Deci, în tot acest exercițiu și în următorul an, presupun, sau în următoarele luni, va trebui să vedem un efort masiv în a atrage această expertiză și experiență. Și, întorcându-mă la ce ați menționat mai devreme, cu Moldova devenind un șantier pe toată întregimea țării, și acolo vom întâmpina dificultăți, pentru că, până la urmă, constructorii și, în general, businessurile care pot executa așa proiecte. Ele nu sunt prezente pe piața din Republica Moldova, deci va trebui să recrutăm la nivel internațional, cu licitații internaționale. Asta înseamnă și acolo foarte mult timp, pentru că aceste companii trebuie să-și mute resursele la noi în țară, trebuie să caute personal și așa mai departe. Deci este cumva un efort masiv pe care premierul Tofan și-l asumă”, a subliniat Coteț.

Expertul a adăugat că dezvoltarea rețelelor de transport ar putea crea oportunități economice importante, mai ales după încheierea războiului din Ucraina. „Sperăm să vedem sfârșitul războiului din Ucraina cât mai repede. Moldova va trebui să fie un actor principal în reconstrucția Ucrainei, mai ales la nivel de tranzit de mărfuri”, a conchis expertul.

Guvernul a prezentat joi, 29 octombrie, programul „Construim Moldova”, care cuprinde 19 proiecte strategice de investiții în infrastructură, energie, agricultură, educație și sănătate. Printre acestea se numără construcția autostrăzii Ungheni–Chișinău, modernizarea drumurilor și a rețelelor electrice, extinderea aeroportului din Chișinău și construcția Spitalului Regional Bălți. Proiectele vor beneficia de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, inclusiv prin Planul de Creștere de 1,9 miliarde de euro. Potrivit Guvernului, investițiile se află în diferite etape de pregătire și implementare, iar cetățenii vor putea urmări progresul și eventualele întârzieri pe platforma online „Construim Moldova”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button