InternePublicații

Prim-ministrul Vasile Tofan, după primele 100 de zile de activitate a Guvernului: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”

Rezultatele primelor 100 de zile de activitate a Guvernului au fost prezentate, astăzi, de Prim-ministrul Vasile Tofan, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful Executivului a evidențiat principalele măsuri pentru dezvoltarea economiei, atragerea investițiilor, modernizarea infrastructurii, eficientizarea administrației publice și accelerarea integrării europene.

„Ne-am asumat reforme necesare, chiar dacă unele nu sunt populare, fie că vorbim despre administrație, fiscalitate sau despre modul în care folosim banul public. Vrem să schimbăm felul în care funcționează statul și să transformăm deciziile în rezultate concrete pentru oameni. Bilanțul primelor 100 de zile nu este despre câte ședințe am ținut sau câte hotărâri am aprobat. Este, în primul rând, despre direcție, asumare, schimbarea ritmului și, mai presus de toate – despre rezultate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.

În economie, industria a crescut cu aproape 7%, exporturile de produse moldovenești – cu aproape 13%, iar salariul mediu – cu 9,5% în termeni nominali. Premierul a menționat că aceste evoluții nu se resimt încă suficient în veniturile cetățenilor, iar costul vieții rămâne ridicat. Pentru stimularea creșterii economice, Guvernul a început reforma fiscală, orientată spre reducerea impozitării muncii și investițiilor, și a eliminat autorizații inutile, generând economii estimate la 37 de milioane de lei pentru mediul de afaceri. În primele 100 de zile au avut loc peste 100 de discuții cu potențiali investitori, iar aproximativ 7.000 de persoane s-au angajat cu sprijinul ANOFM.

Eficientizarea statului reprezintă o altă prioritate a Executivului. A fost inițiată evaluarea administrației centrale și a întreprinderilor de stat, pentru reducerea cheltuielilor birocratice și utilizarea eficientă a banilor publici. Totodată, Guvernul a avansat reforma administrației publice locale, inclusiv propunerea de reorganizare a celor 32 de raioane în trei regiuni – Nord, Centru și Sud, pentru a consolida capacitatea de dezvoltare și atragere a fondurilor europene. „Nu putem cere sectorului privat să devină mai eficient dacă statul însuși rămâne neschimbat”, a punctat Prim-ministrul.

În infrastructură, au fost recepționați 88 km de drumuri naționale și lansate studiile de fezabilitate pentru 125 km ai viitoarei autostrăzi Ungheni–Chișinău. Prin Programele „Satul European” și „Europa este aproape” au fost reabilitați aproximativ 50 km de drumuri locale, 28 km de trotuare și 285 km de apeduct, iar bugetul pentru infrastructura locală a fost suplimentat cu un miliard de lei.

În domeniul energetic, au fost asigurate integral volumele planificate de gaze naturale pentru sezonul rece. În paralel, au avansat proiectele de interconectare electrică cu România, inclusiv linia Vulcănești–Chișinău, aflată în etapa finală.

Investițiile în oameni au vizat extinderea serviciilor medicale, modernizarea instituțiilor de învățământ și consolidarea protecției sociale. Au fost semnate contracte de peste 340 de milioane de lei pentru renovarea și dotarea instituțiilor medicale, iar în educație a fost aprobat un program de investiții de 13,5 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.

Prim-ministrul a reiterat angajamentul pentru continuarea reformei justiției, consolidarea capacităților de apărare și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Patru dintre cele șase grupuri de capitole de negociere sunt deja deschise, iar Guvernul își menține obiectivul de a închide provizoriu negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028.

„Uniunea Europeană ne oferă o fereastră pe care Moldova nu a avut-o niciodată: acces la finanțare, acces la piața europeană, sprijin politic fără precedent. Avem parteneri care vor să ne vadă reușind, dar nimeni nu va face reformele în locul nostru și nimeni nu poate construi Moldova în locul nostru. Integrarea europeană nu este doar munca unei echipe de negociatori la Bruxelles. Înseamnă drumuri mai bune, conectarea cu România, acces la apă, servicii medicale mai aproape de casă și condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor”, a subliniat Prim-ministrul Vasile Tofan.

În încheiere, Vasile Tofan a accentuat că primele 100 de zile reprezintă începutul unui proces de transformare, care necesită continuitate, disciplină și decizii asumate: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”.

Raportul integral privind primele 100 de zile de activitate a Guvernului poate fi consultat AICI.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button