VIDEO | Costiuc, pus la punct de Tofan după ce a venit cu acuzații la Guvern: Nu poți construi țara asta cu minciuni, cu falsuri, cu circ, cu exhibiționismul ăsta politic
Conferința de presă dedicată primelor 100 de zile ale Guvernului Vasile Tofan s-a transformat într-un schimb tensionat de replici între premier și deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Parlamentarul a venit cu reproșuri privind majorarea ratei de bază a Băncii Naționale, costul creditelor pentru agricultori și activitatea Executivului. În replică, Tofan i-a acuzat pe deputații din opoziție că folosesc întrebările pentru declarații politice și videoclipuri virale pe TikTok, în loc să prezinte soluții concrete. Premierul a readus în discuție și scandalul de la Giurgiulești, acuzându-l direct pe Costiuc că răspândește informații false și pune în pericol interesele Republicii Moldova.
Deși evenimentul era destinat în principal întrebărilor jurnaliștilor, la discuții au participat și deputați din opoziție, care au intervenit cu întrebări și critici la adresa Executivului. Vasile Costiuc a criticat politica economică a autorităților, invocând majorarea ratei de bază a Băncii Naționale la 11% și dificultățile cu care se confruntă agricultorii în obținerea finanțării. Deputatul a reproșat premierului inclusiv lipsa unui dialog suficient cu Parlamentul și a susținut că formațiunea sa a sprijinit majoritatea proiectelor legislative legate de integrarea europeană.
„Nu o să vă mai fac observație că suntem un stat parlamentar și lipsa de respect față de Parlament nu întărește instituțiile democratice și comunicarea dintre Parlament și Guvern. Am venit aici și vrem să punem umărul. Noi am votat 95 la sută din toate proiectele cu titulatura UE. Punem umărul, contribuim, dezvoltăm”, a declarat Costiuc.
Parlamentarul a insistat asupra problemei creditării agriculturii, solicitând explicații despre posibilitățile fermierilor de a obține împrumuturi la dobânzi reduse. „De unde iau fermierii credite ieftine? Punct”, a întrebat deputatul.
În timpul conferinței, reprezentanta Ministerului Finanțelor a răspuns că agricultorii au la dispoziție programe de finanțare preferențială, inclusiv credite în lei cu o dobândă de aproximativ 5,1%, pentru care ar fi aplicat circa o mie de agenți economici. Aceasta a invocat și mecanismele de rambursare a TVA, precum și introducerea taxării inverse pentru producătorii de cereale.
La finalul conferinței, premierul Vasile Tofan a revenit asupra intervențiilor deputaților din opoziție, adresându-le un mesaj critic. Șeful Executivului a declarat că acceptă întrebările incomode și consideră legitimă activitatea opoziției, însă a susținut că o parte dintre intervenții au urmărit mai degrabă obținerea vizibilității politice decât identificarea unor soluții. Acesta l-a vizat direct pe Vasile Costiuc, căruia i-a reproșat inclusiv declarațiile făcute în timpul vizitei la Giurgiulești.
„Eu înțeleg că democrația este gălăgioasă, complicată, critică și, pe cât de complicată ar fi democrația, eu sunt deschis acestei democrații. De asta am așteptat ca să vă adresați cu toții întrebările. Eu salut chiar și întrebările critice. Vă încurajez să rămâneți critici, pentru că asta face o opoziție, și eu chiar vă încurajez pentru asta. Dar, în același timp, am o rugăminte, pentru că foarte multe dintre întrebările dumneavoastră nu au fost întrebări, în umila mea părere, concentrate pe subiecte și pe așteptarea unui răspuns. Sunt întrebări prin care vreți să faceți o declarație politică sau să apăreți la televizor ori în TikTok-urile pe care le aveți.
Și rugămintea mea, inclusiv către voi, pentru că sunteți deputați în acest Parlament, aveți o responsabilitate pentru țara asta. Primiți salariu de la țara asta. Să ne concentrăm mai mult pe soluții, nu doar pe videoclipuri virale, nu pe minciuni la Giurgiulești, domnule Costiuc, pentru că dumneavoastră, într-adevăr, puneți țara noastră în pericol. Când mergeți acolo și arătați că, uite, cereale ucrainene intră în port și eu știu că se face răsărită. Dar știți de ce? Pentru că miroase a răsărită prăjită. Ăsta nu-i nivelul de discuție pe care trebuie să-l aibă un deputat.
Nu vă supărați, noi avem mult prea multe probleme în țara asta și mult prea puțin timp pentru a le rezolva. Nu poți construi țara asta cu minciuni, cu falsuri, cu circ, cu exhibiționismul ăsta politic.
Nu puteți face asta. Eu am venit să-mi servesc țara, mi-am dat trei ani pentru asta. Nu am planuri după asta. Am rugat familia să mă susțină. Am primit încrederea partidului, am primit încrederea unei majorități. Eu iau funcția asta cu responsabilitate, o iau ca pe o foarte mare responsabilitate și, în acești trei ani, împreună cu echipa Guvernului, vreau să mă concentrez pe soluții.
Nu am timp de artificii, nu am timp pentru politica așa cum o vedeți dumneavoastră. Situația e mult prea complicată și poate nu am iluzia că, după ce mă ascultați pe mine, o să vă conving. Dar vă rog frumos, faceți totuși un efort să înțelegeți. Chiar suntem într-o situație complicată. Chiar suntem într-o situație complicată și ar trebui să vâslim în aceeași direcție cu toții, să punem umărul.
O să aveți cu siguranță un susținător din partea mea când o să veniți cu propuneri, când o să spuneți concret care este propunerea dumneavoastră pentru rata de bază, care este propunerea dumneavoastră pentru reducerea ratelor la credite și care este propunerea dumneavoastră pentru subvenții. Care este propunerea dumneavoastră pentru infrastructură. Deci asta vreau să aud de la dumneavoastră.
Dar show-ul și circul, din păcate, nu o să ne scoată din situația în care suntem. De asta vă rog foarte mult să fiți concentrați pe soluții și nu doar pe aceste artificii. Inclusiv, din păcate, astăzi”, a declarat Vasile Tofan.
Amintim că disputa dintre Vasile Tofan și Vasile Costiuc a început după ce, pe 1 noiembrie, deputatul, împreună cu alți parlamentari ai Partidului „Democrația Acasă”, a mers în zona Portului Internațional Liber Giurgiulești și a publicat imagini cu vagoane despre care a sugerat că transportau produse agricole ucrainene destinate procesării în Republica Moldova.