InternePublicații

Parlamentul revine în plen cu 12 proiecte de lege. Modificări fiscale, combaterea fraudelor, modernizarea asistenței sociale și linia electrică Strășeni–Gutinaș, pe agenda deputaților

Deputații se reunesc joi, 5 noiembrie, într-o nouă ședință plenară, în cadrul căreia vor dezbate 12 inițiative legislative ce vizează domenii precum fiscalitatea, protecția socială, transporturile, energia și securitatea plăților electronice. Cinci dintre proiecte sunt marcate cu sigla Uniunii Europene, fiind parte a procesului de armonizare a legislației naționale cu normele comunitare. Pe ordinea de zi, aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, figurează inclusiv declararea lucrărilor la linia electrică Strășeni-Gutinaș drept proiect de utilitate publică de interes național, precum și facilități fiscale și vamale pentru dezvoltarea sistemului de avertizare a populației „MD-ALERT”.

În lectura a treia, parlamentarii urmează să examineze două proiecte legislative, unul referitor la consolidarea răspunderii penale a persoanelor juridice, iar celălalt privind modificarea Codului transporturilor rutiere.

Alte inițiative vor fi dezbătute în lectura a doua. Printre acestea se numără armonizarea legislației privind întreprinderile mici și mijlocii și modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la impozitele directe.

Tot în lectura a doua, deputații vor analiza proiectele care prevăd modernizarea sistemului de asistență socială, digitalizarea serviciilor sociale și dezvoltarea profesională a angajaților din domeniu.

Agenda include și reglementarea comunităților de energie, precum și declararea construcției liniei electrice Strășeni-Gutinaș și a modernizării stației electrice Strășeni drept lucrări de utilitate publică de interes național.

În prima lectură vor fi examinate două proiecte marcate cu sigla UE. Acestea urmăresc consolidarea mecanismelor de combatere a fraudelor și contrafacerii mijloacelor de plată fără numerar, respectiv dezvoltarea sistemelor inteligente de transport.

De asemenea, parlamentarii vor dezbate modificări la Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Un alt proiect aflat pe agenda legislativului prevede acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamente destinate dezvoltării sistemului național de avertizare a populației „MD-ALERT”.

Ședința Parlamentului este programată să înceapă joi, 5 noiembrie, la ora 10:00.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button