Comisia Europeană deschide calea pentru avansarea separată a R. Moldova și Ucrainei spre UE. Chișinăul ar putea închide 25 de capitole în 2027, Kievul doar șapte

Republica Moldova ar putea avansa mult mai rapid decât Ucraina în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a prezentat miercuri, 4 noiembrie, foi de parcurs distincte pentru cele două țări, stabilind pentru Chișinău obiectivul închiderii provizorii a 25 de capitole de negociere în 2027, în timp ce pentru Kiev sunt prevăzute doar șapte. Diferența ar putea deschide calea pentru desprinderea celor două procese de aderare, desfășurate până acum în paralel, însă Bruxellesul nu a anunțat o decizie oficială în acest sens.
Informațiile se regăsesc în Pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene pentru 2026, adoptat de Comisia Europeană și însoțit, pentru prima dată, de foi de parcurs indicative pentru patru țări candidate considerate cele mai avansate în procesul de negociere: Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina.
Potrivit documentului oficial, Republica Moldova ar putea închide provizoriu nouă capitole de negociere în prima jumătate a anului 2027 și alte 16 în a doua jumătate. În cazul Ucrainei, Comisia prevede posibilitatea închiderii unui singur capitol în primele șase luni și a altor șase în a doua parte a anului.
Această diferență de ritm confirmă evaluarea prezentată anterior de Politico, care a relatat că Republica Moldova ar putea progresa considerabil mai repede decât Ucraina, fapt ce ridică posibilitatea separării parcursurilor europene ale celor două state.
Totuși, documentele Comisiei nu prevăd o desprindere formală a Republicii Moldova de Ucraina. Ele stabilesc calendare individuale, în funcție de nivelul de pregătire al fiecărei țări, iar realizarea obiectivelor depinde de continuarea reformelor și de deciziile statelor membre ale Uniunii Europene.
În foaia de parcurs dedicată Republicii Moldova, Comisia Europeană precizează că obiectivele pentru anul 2027 sunt orientative și că pot fi ajustate în funcție de rezultatele obținute de autoritățile de la Chișinău. Totodată, instituția subliniază că progresele în domeniul statului de drept vor determina ritmul general al negocierilor.
Pentru prima jumătate a anului viitor, Bruxellesul identifică nouă capitole care ar putea fi închise provizoriu: știință și cercetare, educație și cultură, libera circulație a capitalurilor, dreptul proprietății intelectuale, transformare digitală și mass-media, uniunea vamală, pescuit și acvacultură, relații externe, precum și politica externă, de securitate și apărare.
În a doua jumătate a anului 2027, Republica Moldova ar putea finaliza provizoriu alte 16 capitole, printre care libera circulație a mărfurilor și a lucrătorilor, politica economică și monetară, serviciile financiare, concurența, fiscalitatea, energia, transporturile, mediul, protecția consumatorilor și siguranța alimentelor.
Comisia Europeană precizează însă că aceste capitole pot fi închise numai după verificarea îndeplinirii condițiilor stabilite și convenirea eventualelor perioade de tranziție. În prezent, Republica Moldova nu a închis provizoriu niciunul dintre cele 35 de capitole de negociere.
Înainte de această etapă, autoritățile de la Chișinău trebuie să finalizeze îndeplinirea obiectivelor intermediare privind statul de drept. Bruxellesul apreciază că Republica Moldova este într-un stadiu avansat de pregătire și urmează să transmită Consiliului Uniunii Europene evaluarea sa, împreună cu proiectul poziției comune necesare pentru continuarea negocierilor.
Comisia mai consideră că Republica Moldova a îndeplinit condițiile pentru deschiderea ultimelor două grupuri de capitole, privind agenda verde și conectivitatea durabilă, respectiv resursele, agricultura și coeziunea. Instituția îndeamnă statele membre să depună toate eforturile pentru deschiderea acestora până la sfârșitul anului 2026.
În comunicatul care însoțește Pachetul anual de extindere, Comisia Europeană constată că Republica Moldova a înregistrat progrese constante în apropierea de Uniunea Europeană, intensificând armonizarea legislației naționale cu normele comunitare și continuând reformele în domeniul justiției.
Bruxellesul apreciază că obiectivul autorităților de la Chișinău de a încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028 este ambițios, dar realizabil, dacă reformele vor continua în ritmul actual.
Situația Ucrainei este prezentată într-o manieră mai prudentă. Deși Comisia Europeană recunoaște progresele realizate de Kiev în condițiile războiului declanșat de Rusia și consideră că țara a îndeplinit condițiile pentru deschiderea tuturor grupurilor de capitole rămase, autoritățile ucrainene sunt îndemnate să accelereze semnificativ reformele în domeniul statului de drept.
Potrivit foii de parcurs pentru Ucraina, singurul capitol care ar putea fi închis provizoriu în prima jumătate a anului 2027 este cel privind educația și cultura.
În a doua jumătate a anului, Kievul ar putea încheia negocierile pentru alte șase capitole: dreptul proprietății intelectuale, politica socială și ocuparea forței de muncă, politica întreprinderilor și cea industrială, știința și cercetarea, relațiile externe, precum și politica externă, de securitate și apărare.
Comisia Europeană recunoaște complexitatea reformelor pe care Ucraina trebuie să le realizeze în condiții de război și anunță că a instituit un grup de lucru special pentru coordonarea sprijinului oferit autorităților de la Kiev.
În același timp, documentul nu exclude posibilitatea ca Ucraina să închidă mai multe capitole decât cele șapte prevăzute inițial. Bruxellesul precizează că foaia de parcurs poate fi modificată dacă ritmul reformelor permite accelerarea negocierilor.
La fel ca în cazul Republicii Moldova, Ucraina a deschis până acum patru dintre cele șase grupuri de capitole. Comisia solicită deschiderea celorlalte două până la sfârșitul anului 2026.
Diferențele dintre cele două foi de parcurs sunt semnificative și în privința perspectivelor de finalizare a negocierilor. În timp ce Bruxellesul consideră realizabil obiectivul Chișinăului de a le încheia la începutul anului 2028, Ucraina este îndemnată să accelereze reformele pentru a-și putea atinge propriul obiectiv de finalizare a negocierilor până la sfârșitul aceluiași an.
Cu toate acestea, niciuna dintre cele două foi de parcurs nu stabilește o dată oficială de aderare la Uniunea Europeană. Calendarele publicate reprezintă instrumente de planificare și evaluare, nu angajamente privind admiterea celor două țări în UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, cu ocazia publicării documentelor, că progresele înregistrate de unele țări candidate permit transformarea perspectivei extinderii într-un obiectiv concret.
Aceasta a subliniat că foile de parcurs oferă o direcție clară pentru anul următor și stabilesc repere pentru continuarea negocierilor.
La rândul său, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina ar putea deveni membre ale Uniunii Europene în următorii ani, cu condiția menținerii ritmului reformelor.
Raportul individual al Comisiei Europene privind Republica Moldova conține însă și o serie de avertismente. Deși Bruxellesul apreciază progresele înregistrate în reforma justiției și în combaterea corupției, instituția solicită accelerarea verificării integrității judecătorilor și procurorilor, reducerea numărului de funcții vacante în sistemul judecătoresc și îmbunătățirea rezultatelor anchetelor de corupție, inclusiv în cazurile la nivel înalt.
Comisia mai atrage atenția asupra necesității consolidării administrației publice, îmbunătățirii transparenței bugetare și continuării reformelor în domenii esențiale pentru integrarea europeană.
În raport sunt menționate și presiunile exercitate de Rusia asupra Republicii Moldova, precum și amenințările de securitate generate de războiul împotriva Ucrainei. Bruxellesul reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean.
Republica Moldova și Ucraina au depus cererile de aderare la Uniunea Europeană în 2022, au primit statutul de țări candidate în iunie același an și au deschis oficial negocierile la 25 iunie 2024. De atunci, cele două state au parcurs în paralel principalele etape ale procesului de integrare europeană.