InternePublicațiiTop 2

Premierul Vasile Tofan a primit Raportul de extindere al UE: „Ținta noastră de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă”

Premierul Vasile Tofan a primit raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate în procesul de aderare la UE. Potrivit premierului, Comisia plasează Moldova printre patru cele mai avansate țări în procesul de aderare. Potrivit UE, negocierile ar putea fi închise provizoriu la începutul lui 2028, dacă Moldova menține ritmul reformelor.

Tofan a anunțat pe 4 noiembrie că a primit documentul de la ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko. Premierul a calificat evaluarea drept „foarte bună” și a spus că, în aprecierea Comisiei, termenul pe care și l-a propus Republica Moldova este „ambițios, dar realizabil”.

„Am primit astăzi raportul pentru Moldova de la Ambasadoarea UE, Iwona Piórko. Evaluarea este foarte bună: Comisia ne include între cele patru țări cele mai avansate în proces și confirmă că reformele din ultimii ani ne-au adus mai aproape ca niciodata de obiectivul nostru. Comisia spune direct că ținta noastră de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă, dacă menținem ritmul reformelor. Este o recunoaștere importantă pentru Moldova și pentru toți cei care au muncit pentru acest rezultat – în instituții și în societate, inclusiv într-o perioadă foarte dificilă. Ne bucurăm de rezultat, dar nu încetinim. Integrarea europeană este proiectul nostru național și depinde, înainte de toate, de cât de bine ne facem lucrul acasă”, a scris Tofan pe rețele.

Amintim că, astăzi, Comisia Europeană a publicat Raportul anual privind extinderea Uniunii Europene, în care confirmă că Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea celorlalte două clustere de capitole de negociere. Potrivit documentului, menținerea ritmului actual al reformelor ar permite țării noastre să încheie negocierile de aderare până la începutul anului 2028

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat, în cadrul prezentării raportului în Parlamentul European, că Moldova și Ucraina, care parcurg împreună procesul de aderare, au dat dovadă de reziliență și de angajament față de parcursul european. Totodată, comisara a anunțat că Uniunea Europeană a pregătit foi de parcurs pentru cele două țări, care vor stabili prioritățile pentru anul viitor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button