Victor Chironda se alătură PAS pentru a schimba conducerea Chișinăului: „Nu îmi doresc să fiu Chirtoacă-2”

Victor Chironda a anunțat că se alătură echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Chișinău, după ce a purtat discuții cu reprezentanții formațiunii pentru a-și uni forțele împotriva actualei administrații municipale, conduse de Ion Ceban. Acesta susține că negocierile au ajuns într-o etapă constructivă și că prioritatea sa este formarea unei echipe capabile să preia conducerea Capitalei și să colaboreze cu Guvernul. Totodată, Chironda avertizează că un eventual al treilea mandat al lui Ion Ceban ar fi „dezastruos” pentru oraș.
Într-o postare pe Facebook, Victor Chironda le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de susținere în ultimele zile și a explicat motivele pentru care a ales să se alăture echipei PAS. Acesta a subliniat că schimbarea administrației municipale nu poate fi realizată de o singură persoană, ci presupune construirea unei echipe puternice, formată din oameni profesioniști și integri.
„În calitate de consilier în trei consilii municipale, cu experiență în numeroase campanii electorale și în administrație, vreau să clarific două aspecte esențiale. Eu cred că rezultatele nu se obțin datorită unor oameni-eroi, ci datorită echipelor. Construcția unei echipe necesită timp, efort și o serie de succese pe care se clădește încrederea. Un primar fără un consiliu puternic, fără oameni profesioniști și integri în funcții-cheie, e doar un paravan pentru furt.
Nu îmi doresc să fiu Chirtoacă-2. Interesul meu pentru acest oraș nici nu începe, nici nu se termină cu anii 2026–2027. Eu dau prioritate, în deciziile mele, obiectivelor pe termen lung. Obiectivele mele pe termen lung pentru Chișinău le cunoașteți: să transform orașul în unul comod pentru oameni, atrăgător pentru investiții și pentru trai, frumos și curat, după modelul orașelor europene”, a declarat Victor Chironda.
Acesta a lansat și o serie de acuzații la adresa actualului primar general, Ion Ceban, susținând că menținerea sa la conducerea municipalității pentru încă patru ani ar afecta dezvoltarea Capitalei. Printre problemele invocate se numără gestionarea construcțiilor, situația transportului public, presupusele practici de corupție și conflictul politic dintre Primărie și Guvern.
„Pe termen lung, pentru Chișinău, un al treilea mandat al lui Ceban ar fi dezastruos din trei motive: am rata proiecte europene de preaderare, am continua haosul din construcții și din transport și am avea încă patru ani de furt și de promovare în funcțiile-cheie ale orașului pe criteriul grosimii obrazului. Dar cel mai grav ar fi că ar continua lupta absurdă între Chișinău și Chișinău. Lupta dintre un primar care vrea să fie altceva decât primar și Guvern. O luptă în care, pentru interesele iluzorii, mărunte și politice ale lui Ion Ceban, sunt jertfite zi de zi interesele reale, simple și practice ale sutelor de mii de orășeni. Problemele majore, cronice ale Chișinăului pot fi rezolvate doar prin colaborare cu Guvernul. Orașul nu își mai poate permite primari care vor să fie altceva. Care vor „mai sus”. Pentru care Chișinăul e prea strâmt”, a afirmat Chironda.
Referindu-se la negocierile cu PAS, Victor Chironda a dezvăluit că discuțiile cu echipa municipală a formațiunii au început încă din momentul anunțării candidaturii lui Vornicu. Potrivit acestuia, scopul discuțiilor a fost identificarea unei formule de colaborare pentru înlăturarea actualei conduceri a Primăriei Chișinău.
„Încă din momentul anunțării publice a candidaturii domnului Vornicu, am inițiat discuții cu echipa PAS Chișinău pentru a vedea cum putem uni forțele pentru debarcarea sistemului actual corupt, care gestionează Primăria ca pe o gheretă. Am ajuns la o etapă foarte constructivă în discuțiile noastre. Eu cred că, în situația creată, o decizie responsabilă și serioasă este să continui să pun umărul la realizarea obiectivelor pe termen lung: valorificarea oportunității istorice oferite de fondurile de aderare la UE, crearea unei colaborări constructive între Primărie și Guvern și abordarea frontală a problemelor cronice — mobilitatea, infrastructura majoră, creșterea organică a orașului și atragerea investițiilor. Eu mă alătur echipei PAS în demersul nostru comun de a realiza aceste obiective. Nu renunț la viziunea mea pentru Chișinău. Dimpotrivă, aleg să contribui la realizarea ei într-o echipă cu care putem obține rezultate. Nu e un moment al orgoliilor și divizării. E un moment în care e nevoie de seriozitate, unitate, spirit de echipă și multă, multă muncă”, a conchis Victor Chironda.
În mesajul său, Chironda nu precizează dacă alăturarea la echipa PAS presupune și aderarea formală la partid. De asemenea, acesta nu anunță dacă va candida la o funcție în cadrul viitoarelor alegeri locale și nici ce rol concret va avea în echipa formațiunii.
Amintim că, pe 2 noiembrie, Organizația Municipală PAS Chișinău și-a exprimat susținerea unanimă pentru candidatura ministrei Finanțelor, Victoria Belous, la funcția de primar general al Capitalei, în cadrul alegerilor locale din 2027. O zi mai târziu, pe 3 noiembrie, Belous a anunțat că acceptă propunerea formațiunii, declarând că își asumă această responsabilitate și că își propune să soluționeze problemele cronice ale municipiului, printre care ambuteiajele, lipsa locurilor de parcare, construcțiile haotice, aglomerarea școlilor și infrastructura învechită. Anterior, PAS îl prezentase pe Alexandru Vornicu drept potențial candidat la Primăria Chișinău, însă acesta s-a retras din cursă.