Premierul Vasile Tofan va merge în Ucraina la sfârșitul săptămânii. Chișinăul negociază posibile achiziții de gaze naturale

Premierul Vasile Tofan va efectua o vizită în Ucraina la sfârșitul acestei săptămâni, în contextul negocierilor privind o posibilă cooperare pe piața gazelor naturale, inclusiv pentru identificarea unor soluții care să permită obținerea unor prețuri mai avantajoase. Agenda întrevederilor va include și alte subiecte de interes comun, precum energia, gestionarea resurselor de apă, comerțul și securitatea.
Premierul a acordat o atenție aparte subiectului gazelor, despre care a spus că îi preocupă pe mulți cetățeni în această perioadă. Potrivit lui, autoritățile moldovene și cele ucrainene examinează posibilitățile de colaborare pe această piață, iar discuțiile sunt intense.
„Știți că Ucraina este producător de gaz, au un excedent de gaz și suntem în discuții foarte intense cu partea ucraineană pentru a identifica soluții în interesele ambelor țări”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a subliniat că Guvernul continuă să caute surse alternative de aprovizionare și să negocieze contracte avantajoase, inclusiv cu state aflate la distanțe mari de Republica Moldova. Totodată, acesta a exclus posibilitatea unor tranzacții cu Rusia, fără a o numi direct.
„Continuăm să căutăm surse alternative și contracte cât mai avantajoase, negociem, discutăm, explorăm posibilități, inclusiv în țări aflate la mare distanță de Republica Moldova, cu țări care respectă Republica Moldova. Asta e important. Deci, sunt țări cu care nu vom face tranzacții, cunoașteți foarte bine care este această țară”, a afirmat șeful Guvernului.
Vasile Tofan a atras atenția și asupra creșterii puternice a cotațiilor gazelor naturale pe piețele internaționale. Potrivit acestuia, prețul bursier a ajuns la 86 de euro, față de 26 de euro la începutul anului, fiind de peste trei ori mai mare.
„Noi nu putem controla prețul gazului, pentru că e prețul pe care îl plătesc toate țările astăzi. Dar putem asigura contracte la prețuri mai avantajoase pe termen mediu și, potențial, mai lung. Trebuie să înțelegem că nimeni nu ne așteaptă cu gaz ieftin”, a declarat premierul.
Șeful Executivului a precizat că obiectivul autorităților este identificarea unor surse de aprovizionare cât mai ieftine, în condițiile scumpirii gazelor pe piețele internaționale. Deocamdată, nu a fost anunțat un acord concret cu partea ucraineană și nici un eventual preț de achiziție.