VIDEO | Biroul Politici de Reintegrare: „Manifestarea anunțată de Tiraspol reprezintă o tentativă de a exploata problemele reale ale cetățenilor în scopuri politice”
Biroul Politici de Reintegrare de la Chișinău acuză structurile de la Tiraspol că încearcă să exploateze problemele reale ale locuitorilor din regiunea transnistreană în scopuri politice. Reacția vine în contextul în care locuitorii din stânga Nistrului participă astăzi la așa-numita „Adunare a poporului”, organizată de Forumul Popular Transnistrean, condus de pretinsul lider al regiunii, Vadim Krasnoselski. Acțiunea este îndreptată împotriva presupuselor „presiuni economice” exercitate de autoritățile de la Chișinău. Presa din regiune a publicat imagini cu oameni aduși organizat cu microbuze, autobuze și troleibuze din Tighina, Grigoriopol și Slobozia.
„Manifestarea anunțată de Tiraspol reprezintă o tentativă de a exploata problemele reale ale cetățenilor în scopuri politice – un tipar pe care l-am mai întâlnit și în trecut”, se arată în reacția Chișinăului.
Potrivit Biroului, acțiunea ar urmări să creeze impresia unei susțineri populare pentru administrația de facto de la Tiraspol și să promoveze narațiunea potrivit căreia Chișinăul ar exercita presiuni economice asupra regiunii.
„Într-o regiune în care libertățile fundamentale sunt suprimate, iar activitatea civică este practic imposibilă, este evident că astfel de evenimente nu reflectă în niciun fel voința liber exprimată a cetățenilor. Informațiile disponibile din regiune confirmă pe deplin acest lucru”, se spune într-o declarație a Biroului politici pentru Reintegrare.
Autoritățile susțin că administrația separatistă urmărește să creeze o falsă aparență de unitate și susținere populară, în condițiile în care credibilitatea structurilor de la Tiraspol este contestată.
„Se încearcă promovarea narațiunii privind pretinse presiuni economice exercitate de Chișinău și alimentarea mesajului de ură, iar în plan extern, a percepției că Republica Moldova se confruntă cu instabilitate și nu reușește să gestioneze situația din regiunea transnistreană. În realitate, sprijinul acordat cetățenilor de pe malul stâng și eforturile de apropiere a celor două maluri demonstrează angajamentul autorităților Republicii Moldova pentru identificarea unor soluții pașnice, bazate pe dialog, cooperare și respectarea drepturilor oamenilor”, se mai arată în reacția Chișinăului.
Totodată, potrivit Chișinăului, manifestația ar avea drept scop promovarea unor acuzații privind presupuse presiuni economice exercitate de autoritățile constituționale asupra regiunii transnistrene, precum și alimentarea ostilității față de malul drept al Nistrului.
În plan extern, acțiunea ar urmări să inducă percepția că Republica Moldova se confruntă cu instabilitate și nu este capabilă să gestioneze situația din regiunea transnistreană.
Chișinăul respinge aceste acuzații și subliniază că politicile sale urmăresc apropierea celor două maluri ale Nistrului și îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației.
„Este firesc ca oamenii din regiune să aibă aceleași așteptări și aspirații ca și cetățenii de pe malul drept: să beneficieze de protecție socială, acces la educație și servicii medicale de calitate, venituri decente și servicii publice eficiente. Acestea sunt lucrurile care ne unesc, indiferent de malul Nistrului pe care trăim”, se mai arată în declarația de la Chișinău.
Autoritățile afirmă că dificultățile economice și sociale din regiune trebuie abordate prin politici de reintegrare și proiecte de convergență, nu prin manifestații organizate în scopuri politice.
În același timp, locuitorii din stânga Nistrului sunt îndemnați să își păstreze calmul și să nu se lase influențați de eventuale provocări sau acțiuni de manipulare.
Chișinăul își reafirmă angajamentul de a continua eforturile pentru reintegrarea pașnică a regiunii transnistrene, prin dialog, cooperare și respectarea drepturilor cetățenilor.
Așa-zisa mișcare obștească „Forumul Popular Transnistrean” a anunțat organizarea unei adunări populare pe 23 octombrie, la ora 12:00, în Piața Suvorov din Tiraspol. Potrivit organizatorilor, participanții își vor putea exprima poziția față de măsurile economice adoptate de autoritățile Republicii Moldova în raport cu regiunea transnistreană.
Într-un comunicat publicat pe oficiosul novostipmr.com, care anunța protestul, eprezentanții forumului acuză autoritățile de la Chișinău că ar adopta decizii de „blocadă” care afectează activitatea întreprinderilor industriale din regiune și ar pune în pericol locurile de muncă ale mii de angajați.
Forumul a îndemnat locuitorii regiunii să participe la adunare pentru a-și exprima poziția privind situația economică și viitorul Transnistriei.
Începând cu 1 septembrie 2026, Guvernul Republicii Moldova aplică treptat TVA și accize pentru anumite categorii de mărfuri introduse de agenții economici din regiunea transnistreană. Prima etapă vizează produse precum alcoolul, tutunul, parfumurile și bijuteriile.
Potrivit autorităților constituționale, această decizie este un pas important pentru reintegrarea graduală a țării și pentru uniformizarea spațiului economic, vamal și fiscal. Totodată, măsura asigură condiții mai echitabile pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului.
De la 1 ianuarie 2027, măsurile urmează să fie extinse la produse petroliere și metale, iar de la 1 aprilie 2027 – la gaze naturale, energie electrică, telefoane și computere.
Măsurile fac parte din procesul de eliminare graduală a facilităților fiscale și de uniformizare a regimului fiscal pe ambele maluri ale Nistrului, până în 2030.