InternePublicații

Fermierii ies cu tractoarele la protest înainte de expirarea licențierii importurilor. Avertisment pentru Parlament: Cerealele mai ieftine din Ucraina ar putea pune presiune pe piața internă

Agricultorii din mai multe raioane ale țării au ieșit joi, 29 octombrie, la protest, cu doar două zile înainte de expirarea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Fermierii cer Parlamentului să prelungească măsura, avertizând că eliminarea acesteia ar putea expune producătorii locali unei presiuni suplimentare din partea importurilor mai ieftine, în special din Ucraina. Totodată, aceștia solicită modificarea legislației astfel încât, pe viitor, Guvernul să poată prelungi mecanismul fără adoptarea de fiecare dată a unei noi legi.

În prezent, prelungirea regimului de licențiere poate fi decisă doar de Parlament, prin modificarea legislației. Agricultorii consideră că procedura ar trebui simplificată, astfel încât autoritățile să poată interveni mai rapid atunci când situația de pe piața agricolă o impune.

Actualul mecanism expiră pe 31 octombrie, iar fermierii avertizează că, în lipsa unei prelungiri, piața internă ar putea fi afectată de importurile de cereale și oleaginoase mai ieftine, în special cele provenite din Ucraina.

Asociația „Forța Fermierilor” anunțase anterior proteste cu tractoare și alte utilaje agricole în raioanele Fălești, Leova, Cahul și Criuleni. Agricultorii au precizat că urmăresc dacă Parlamentul va adopta în două lecturi proiectul privind prelungirea licențierii importurilor.

Organizația a salutat decizia Guvernului de a susține extinderea mecanismului până la 31 decembrie 2026, dar a criticat faptul că poziția Executivului a fost exprimată în ultimul moment.

Nemulțumirile agricultorilor nu se limitează însă la problema importurilor. Fermierii invocă pierderile provocate de calamitățile naturale, majorarea costurilor de producție, accesul dificil la finanțare, prețurile reduse de comercializare a recoltei și sprijinul insuficient acordat de stat.

Asociația a precizat că nu are informații despre eventuale intenții de blocare a punctelor vamale, însă nu exclude extinderea protestelor și în alte raioane.

Deși Guvernul susține prelungirea regimului de licențiere, măsura trebuie aprobată de Parlament pentru a putea intra în vigoare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button