Maia Sandu, omagiu pentru Doina și Ion Aldea-Teodorovici, la 34 de ani de la tragicul accident: „Îi regăsim și în tot ce am construit de atunci – într-o țară liberă, în dreptul de a vorbi limba română și în hotărârea de a ne decide singuri soarta”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare a interpreților Ion și Doina Aldea-Teodorovici, pe care i-a numit simboluri ale renașterii naționale și ale luptei pentru limba română și identitatea românească.
Mesajul a fost transmis la împlinirea a 34 de ani de la tragicul accident rutier în care cei doi artiști și-au pierdut viața.
„Prin muzica lor, acești mari artiști au unit oamenii în jurul speranței într-un viitor liber, punându-și talentul în slujba adevărului, a limbii române și a demnității noastre naționale. Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu. Dar vocile lor nu au tăcut. Le auzim și acum, în cântecele care ne emoționează și ne adună împreună. Le regăsim și în tot ce am construit de atunci – într-o țară liberă, în dreptul de a vorbi limba română și în hotărârea de a ne decide singuri soarta”, a scris șefa statului.
Pe 30 octombrie 1992, Ion și Doina Aldea-Teodorovici și-au pierdut viața într-un accident rutier. Moartea lor a provocat un val de durere și emoție, cei doi fiind deja cunoscuți pentru implicarea activă în promovarea limbii române, a tricolorului și a idealurilor naționale.
În perioada mișcării de eliberare națională, cântecele interpretate de Ion și Doina Aldea-Teodorovici au răsunat la numeroase manifestații și adunări publice, devenind adevărate imnuri ale unei generații care lupta pentru libertate și reafirmarea identității românești.
Amintim că Ion și Doina Aldea-Teodorovici vor fi comemorați vineri, 30 octombrie, la Chișinău, printr-un marș dedicat memoriei celor doi artiști. Evenimentul este organizat la împlinirea a 34 de ani de la tragicul accident rutier în care aceștia și-au pierdut viața.
Participanții sunt așteptați începând cu ora 17:00, la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de unde vor porni spre monumentul soților Aldea-Teodorovici.
Marșul comemorativ este organizat de Liga Studenților din Basarabia (LSB), Ideea Națională, Liga Elevilor din Basarabia (LEB) și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR). Inițiativa își propune să păstreze vie memoria celor doi artiști și să readucă în atenția publicului contribuția lor la mișcarea de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.