InternePublicații

„Două inimi gemene”. Vasile Tofan, în memoria lui Ion și Doinei Aldea-Teodorovici: „Au dat glas unei perioade de mare speranță și mare curaj. Îi auzim și astăzi și ne amintesc de o generație care a avut curajul să creadă într-o Moldovă liberă, care își cunoaște limba”

Au trecut 34 de ani de când Ion și Doina Aldea-Teodorovici și-au pierdut viața în tragicul accident rutier, însă cântecele lor continuă să răsune și astăzi. Premierul Vasile Tofan a transmis un mesaj în memoria celor doi artiști, dezvăluind și o legătură personală cu familia acestora: a fost coleg de clasă cu fiul lor, Cristi Aldea-Teodorovici. Prim-ministrul a propus ca anul 2027 să fie

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, premierul a menționat că povestea celor doi artiști are și o dimensiune personală pentru el. Vasile Tofan a fost coleg de clasă la Liceul „Gheorghe Asachi” cu Cristi Aldea-Teodorovici, fiul artiștilor, iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, a cunoscut-o în calitate de profesoară.

„Astăzi se împlinesc 34 de ani de când i-am pierdut pe Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Pentru mine, povestea lor are și o dimensiune personală. La Liceul „Gheorghe Asachi” am fost în aceeași clasă cu Cristi Aldea-Teodorovici, fiul lor. Iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, am cunoscut-o ca profesoară a școlii”, a scris Vasile Tofan.

Premierul a amintit că muzica celor doi interpreți a însoțit una dintre cele mai importante perioade din istoria Republicii Moldova, când oamenii își recâștigau limba, libertatea și dreptul de a-și hotărî singuri viitorul.

„Cântecele lor au însoțit anii în care Moldova își recâștiga limba, libertatea și dreptul de a-și hotărî singură viitorul. Au dat glas unei perioade de mare speranță și mare curaj. Au trecut 34 de ani, dar vocile lor au rămas cu noi. Le auzim și astăzi și ne amintesc de o generație care a avut curajul să creadă într-o Moldovă liberă, care își cunoaște limba, cultura și rădăcinile românești”, a mai scris șeful Guvernului.

În mesajul său, Vasile Tofan a anunțat că a propus ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, în semn de omagiu pentru moștenirea artistică și națională lăsată de cei doi interpreți.

„În această zi de toamnă, suntem cu gândul la Ion și Doina – două inimi gemene. În cinstea curajului lor și a libertății țării noastre, am propus ca anul viitor să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, a conchis premierul.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici au fost printre cei mai cunoscuți interpreți ai Mișcării de renaștere națională din Republica Moldova. Prin muzica lor, au susținut revenirea la alfabetul latin, afirmarea limbii române și apropierea de valorile culturale românești, într-o perioadă în care societatea din stânga Prutului trecea prin schimbări politice și identitare profunde.

Cuplul de artiști a însuflețit mișcarea de eliberare și renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Doina și Ion Aldea-Teodorovici au militat pentru reunirea Republicii Moldova cu Țara-Mamă, România, dar și pentru revenirea la limba română și grafia latină.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici și-au pierdut viața într-un accident rutier în România, în noaptea de 29 spre 30 octombrie în anul 1992, în timp ce se întorceau de la un concert. Mașina în care se aflau cei doi soți s-a izbit violent de un copac. Ion Aldea-Teodorovici avea 38 de ani, iar Doina doar 33 de ani. Moartea celor doi artiști a fost percepută drept o tragedie națională.

La peste trei decenii de la dispariția lor, cântecele celor doi continuă să fie interpretate și transmise generațiilor noi, iar numele lor rămâne legat de lupta pentru afirmarea identității naționale și de istoria renașterii naționale din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button