VIDEO | „Zeci și sute de mii de conturi” împing propaganda în rețelele sociale. Mihai Avasiloaie: Boții au devenit tot mai greu de deosebit de utilizatorii reali și încearcă să creeze impresia că „toată lumea gândește la fel”
Conturile false ar reprezenta aproximativ o cincime din totalul profilurilor de pe rețelele sociale, iar adevărata amenințare nu constă doar în mesajele false pe care le distribuie, ci în amploarea rețelelor prin care acestea sunt propagate, transmite IPN. Jurnalistul Mihai Avasiloaie, redactor-șef al Stopfals.md, atrage atenția că propaganda rusă utilizează rețele care pot reuni zeci sau chiar sute de mii de conturi, create special pentru a comenta, distribui și amplifica anumite narațiuni. Mai mult, metodele folosite au evoluat: dacă anterior boții puteau fi identificați relativ ușor după comentariile identice, de tip „copy-paste”, mesajele lor sunt acum construite astfel încât să semene tot mai mult cu reacțiile utilizatorilor reali. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Avasiloaie susține că una dintre cele mai importante probleme este dimensiunea rețelelor utilizate pentru propagarea coordonată a unor mesaje.
„Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă doar faptul că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.
Potrivit jurnalistului, conturile false se deosebesc de utilizatorii obișnuiți inclusiv prin intensitatea activității lor, fiind create special pentru a distribui și amplifica anumite mesaje.
„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.
Fenomenul este vizibil și în Republica Moldova, inclusiv în secțiunile de comentarii ale redacțiilor, companiilor și persoanelor publice. Avasiloaie spune că tehnicile folosite de boți au devenit între timp mai sofisticate.
„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.