Volodimir Zelenski și Marco Rubio au discutat despre întărirea scutului antirachetă al Ucrainei. Interceptoarele, avertizarea atacurilor balistice și sistemele Starlink, pe agenda negocierilor

Ucraina și Statele Unite discută despre consolidarea capacității Kievului de a intercepta rachetele rusești și de a detecta mai rapid atacurile balistice. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat american Marco Rubio, axată pe apărarea antirachetă, furnizarea rachetelor interceptoare și îmbunătățirea sistemelor de avertizare timpurie. Cei doi au abordat și funcționarea sistemelor Starlink și Starshield, iar discuțiile urmează să continue.
Potrivit lui Zelenski, una dintre temele centrale ale convorbirii a fost consolidarea apărării antirachetă a Ucrainei, inclusiv prin asigurarea rachetelor interceptoare necesare pentru contracararea atacurilor rusești.
De asemenea, Kievul și Washingtonul au discutat despre îmbunătățirea sistemelor de avertizare timpurie în cazul lansării rachetelor balistice rusești, precum și despre funcționarea sistemelor Starlink și Starshield.
„Sunt recunoscător pentru disponibilitatea de a ajuta și pentru poziția clară. Am convenit să discutăm din nou în curând pentru a actualiza situația”, a transmis Zelenski.
Liderul ucrainean le-a mulțumit și americanilor care continuă să sprijine Ucraina și a calificat discuția cu Marco Rubio drept constructivă.