VIDEO | 670.000 de familii ar putea primi compensații la energie. Tofan anunță verificări mai stricte pentru cei care declară venituri mici: „Trebuie să ne asigurăm că aceste compensații ajung într-adevăr la cei mai vulnerabili”
Aproximativ 670.000 de familii ar putea beneficia de compensații la energie în sezonul rece 2026–2027, cu circa 50.000 mai multe decât în anul precedent. Premierul Vasile Tofan a declarat, în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV, că autoritățile vor înăspri verificările pentru a se asigura că ajutorul ajunge la persoanele care au cea mai mare nevoie de el. Criteriile de acordare urmează să fie anunțate săptămâna viitoare, iar cererile vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie.
Potrivit premierului, în sezonul rece precedent, compensații la energie au primit aproximativ 620.000 de familii, ceea ce reprezintă peste 1,2 milioane de persoane, adică mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova.
„În acest an, considerăm că vom crește numărul familiilor pentru care vom oferi compensații. Calculele preliminare arată că ar putea fi aproximativ 670.000 de familii, cu 50.000 mai multe decât anul trecut. Totuși, aceste calcule sunt încă în desfășurare”, a declarat Vasile Tofan în cadrul emisiunii de la Exclusiv TV.
Șeful Guvernului a precizat că autoritățile vor verifica mai atent veniturile și situația materială a solicitanților, pentru a evita situațiile în care persoane cu venituri nedeclarate beneficiază de ajutor destinat gospodăriilor vulnerabile.
Printre indicatorii indirecți care ar putea fi luați în calcul se numără deținerea unei mașini noi, obținerea unor dividende consistente, existența unor depozite bancare mari, consumul ridicat de gaze naturale sau deținerea unei locuințe cu o valoare foarte mare.
„Ceea ce va deveni mai strict este faptul că trebuie să ne asigurăm că aceste compensații ajung într-adevăr la cei mai vulnerabili. (…) Vrem să ne asigurăm că persoanele care, pe hârtie, nu au venituri, dar câștigă mult din diferite surse, să nu aibă prioritate la acordarea compensațiilor”, a explicat premierul.
Referindu-se la evoluția tarifelor la gazele naturale, Vasile Tofan a declarat că prețurile ridicate nu vor fi permanente, însă, pe termen scurt, Republica Moldova nu poate controla evoluțiile de pe piața internațională. Potrivit acestuia, aproximativ o cincime din oferta mondială de gaze naturale lichefiate provine din Golful Persic, iar blocarea acestei rute a redus semnificativ oferta și a contribuit la creșterea prețurilor.
„Aceste tarife nu vor rămâne ridicate pentru totdeauna”, a declarat Tofan, menționând că prețurile de pe piața europeană indică, potrivit estimărilor actuale, o posibilă scădere pe termen mediu. Totuși, evoluția tarifelor va depinde de condițiile de pe piața energetică, iar prognozele nu reprezintă o garanție.
Premierul a explicat și structura tarifului la gazele naturale, precizând că puțin peste 17 lei din tariful achitat de consumatori reprezintă costul gazului, aproximativ cinci lei revin distribuției prin Moldovagaz, iar componenta Energocom este de circa 55 de bani.
„Sunt de acord cu dumneavoastră, fiecare ban contează”, a afirmat Tofan, explicând că Guvernul urmărește reducerea unor cheltuieli, inclusiv prin reorganizarea întreprinderilor regionale ale Moldovagaz și diminuarea numărului de verificări tehnice ale contoarelor. Premierul a menționat și reducerea unor costuri administrative la Energocom.
În ceea ce privește achizițiile de gaze naturale, Vasile Tofan a declarat că susține încheierea unor contracte pe termen mediu, pentru perioade de trei până la cinci ani și pentru anumite volume, în locul unor angajamente de zece sau douăzeci de ani. Potrivit acestuia, prețurile ar putea fi calculate în baza unor formule care combină cotațiile europene TTF și cele ale petrolului Brent, cu scopul de a reduce volatilitatea.
Programul „Ajutor la contor” va oferi, pentru al cincilea an consecutiv, compensații la energie gospodăriilor vulnerabile, în perioada noiembrie–martie. Ajutorul este acordat sub formă de plată monetară, achitată lunar.
Pentru acest program, din bugetul de stat au fost alocate 1,5 miliarde de lei în 2024 și 2,34 miliarde de lei în 2025. În sezonul precedent, compensațiile au variat între 500 și 1.000 de lei, iar valoarea medie a fost de aproximativ 750 de lei pentru o gospodărie. Suma totală alocată a fost de circa 2,5 miliarde de lei.
Premierul a invocat și estimările pentru anii următori, potrivit cărora prețurile gazelor naturale ar putea scădea considerabil pe termen mediu și lung. Evoluția acestora va depinde însă de situația de pe piețele internaționale și de condițiile în care Republica Moldova va reuși să achiziționeze gaze.