Statut special sau împărțire în raioane? Guvernul analizează cum va fi integrată regiunea transnistreană în noua structură administrativă a Republicii Moldova
Regiunea transnistreană ar putea beneficia de un statut special sau ar putea fi organizată în raioane, care să fie incluse în noile regiuni administrative ale Republicii Moldova. Cele două variante sunt luate în calcul în contextul reformei administrativ-teritoriale, însă o decizie finală va fi luată într-o etapă ulterioară, în funcție de evoluția procesului de reintegrare.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat miercuri, 21 octombrie, că autoritățile au discutat deja despre modul în care regiunea transnistreană ar putea fi reprezentată în viitoarea structură administrativă a țării, dar au convenit să amâne stabilirea unei formule definitive.
„Prin statut special sau prin raioane care vor fi ulterior atașate la regiunile conform conceptului nou al reformei administrative. Deci, la această etapă nu vă putem spune cum va fi reprezentată administrativ această regiune. Am discutat cu atenție împreună cu colegii acest subiect și am convenit că acest lucru va fi abordat într-o etapă ulterioară”, a declarat Valeriu Chiveri.
Întrebat dacă Guvernul ar accepta acordarea unui statut special regiunii transnistrene, similar celui de care beneficiază Găgăuzia, vicepremierul nu a oferit un răspuns categoric, precizând că soluția va depinde de rezultatele procesului de reintegrare.
„Am vorbit despre faptul că procesul de reintegrare graduală ne va arăta formula prin care va fi reprezentată regiunea în structura administrativă a Republicii Moldova”, a explicat Chiveri.
Oficialul a mai precizat că reforma legislativă nu este discutată cu reprezentanții structurilor de la Tiraspol. „Procesul de reformă legislativă este unul unitar și nu se discută cu reprezentanții structurilor de la Tiraspol”, a conchis vicepremierul.