VIDEO | „Iurie Roșca, pardon, Vasile Costiuc”. Spatari spune că opoziției i-au căzut măștile: „Se pare că este vorba despre limba vorbită la Kremlin”

Deputatul PAS Marcel Spatari a criticat dur opoziția parlamentară după tentativa de a introduce pe agenda Parlamentului inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu, semnată de toți cei 46 de deputați ai opoziției. Într-o declarație publicată pe Facebook, parlamentarul susține că demersul a scos la iveală contradicțiile formațiunilor care se prezintă drept proeuropene, unioniste sau adversare ale oligarhilor. Spatari l-a ironizat inclusiv pe liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, și a sugerat că opoziția acționează în interesul Kremlinului.
Reacția deputatului vine după publicarea, pe 4 noiembrie, a raportului anual al Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene, care constată progresele Republicii Moldova în procesul de aderare. Potrivit lui Spatari, faptul că opoziția a încercat să promoveze suspendarea șefei statului imediat după această evaluare ar demonstra adevăratele priorități ale celor 46 de semnatari.
„La doar o zi după ce Comisia Europeană a publicat raportul anual de extindere, în care a apreciat foarte pozitiv progresele noastre în procesul de integrare europeană, opoziția parlamentară a propus pentru ședința Parlamentului de astăzi includerea pe agendă a unei declarații comune prin care cer suspendarea președintei Maia Sandu. O declarație pe care au semnat-o toți cei 46 de deputați din opoziție: și cei mai antieuropeni, și cei mai eurosceptici, și cei pretinși proeuropeni. Este o inițiativă care, chiar ei o recunosc jenați, nu are sorți de izbândă. Însă această declarație are meritul de a demasca adevăratele interese ale opoziției”, a declarat Marcel Spatari.
Parlamentarul a identificat trei contradicții pe care le consideră definitorii pentru opoziția parlamentară. Prima se referă la partidele care se declară susținătoare ale integrării europene, dar care au semnat un document în care organizarea referendumului constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană este invocată printre motivele pentru suspendarea președintei.
Spatari a citat un pasaj din documentul opoziției și a reproșat semnatarilor că atacă o inițiativă politică pe care unii dintre ei pretind că au susținut-o.
„Citez din declarația lor comună: «Doamna Maia Sandu a solicitat Parlamentului modificarea legislației pentru a permite organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor prezidențiale».
Deci, opoziția pretins proeuropeană din Parlamentul Republicii Moldova, care merge pe la emisiuni și povestește că a promovat votul «Da» la referendumul privind integrarea europeană, vrea să o demită pe doamna președintă pentru că a propus organizarea referendumului”, a afirmat deputatul.
„Cred că nu s-au simțit bine deloc proeuropenii din opoziție când li s-a pus textul în față și li s-a spus să voteze, să semneze. Au simțit și un fel de disonanță cognitivă, dar au trebuit să semneze, pentru că acolo, la centrul de comandă, cu cât Moldova se apropie mai mult de Uniunea Europeană, cu atât mai mult li se spune să tragă frâna. În al doilea rând, declarația opoziției atacă opinia doamnei președinte în relația cu România. Autorii declarației o acuză pe doamna președintă că a spus următoarele, citez: «Ne putem alătura României în UE și credem, și nu e vorba despre ce credem, dar avem mai mulți oameni care susțin integrarea europeană în Moldova. În prezent avem și oameni care susțin unirea cu România». Deci, această declarație este, după părerea semnatarilor, printre care este, vă reamintesc, și Iurie Roșca, pardon, Vasile Costiuc, marele unionist, și echipa fracțiunii sale unioniste, un motiv de suspendare a președintei. A picat și masca unionismului prin această declarație. Nu este pentru prima dată. Am mai avut în istoria țării noastre astfel de personaje politice”, a declarat Marcel Spatari.
„În al treilea rând, le-a picat și masca de luptători pentru dreptate. În documentul opoziției este citată președinta Maia Sandu, care a declarat în legătură cu membrii rețelei Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul: «Cineva care face parte dintr-o grupare criminală nu are cum să facă parte din Guvernul Republicii Moldova».
Opoziția este deranjată de acest adevăr. Deci, pentru opoziție, afirmația că membrii unei grupări criminale nu au cum să facă parte din Guvernul Republicii Moldova este motiv de suspendare a președintei.
Cred că și aici s-au simțit foarte derutați membrii opoziției, care au trebuit să semneze o declarație politică în sprijinul grupării criminale Șor. Trei măști au picat cu ocazia acestei declarații de pe fața opoziției consolidate: masca proeuropenismului, masca unionismului, masca antioligarhică”, a afirmat deputatul.
Parlamentarul a susținut că documentul semnat de cele 46 de persoane demonstrează existența unui limbaj politic comun între formațiuni care, în alte împrejurări, pretind că au obiective diferite.
„Pentru că le-au picat măștile, le va fi mai greu să-și joace rolurile. Nu știu cine și cum le-a scris declarația, dar este clar că opoziția noastră găsește ușor limbă comună și, după cum sugerează documentul, se pare că este vorba despre limba vorbită la Kremlin”, a conchis Marcel Spatari.
Inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu a fost înregistrată la Parlament pe 29 septembrie, fiind semnată de 46 de deputați ai opoziției, inclusiv reprezentanți ai PSRM, PCRM, Blocului „Alternativa”, Partidului Nostru și Partidului „Democrația Acasă”. Semnatarii o acuză pe șefa statului de presupuse încălcări grave ale Constituției și de ingerințe în activitatea instituțiilor statului.
Pe 5 noiembrie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Biroul permanent a respins includerea proiectului pe ordinea de zi, după examinarea acestuia inclusiv sub aspect juridic. Ulterior, propunerea de includere pe agendă a fost respinsă și la votul din plen, întrunind 35 de voturi pentru și 52 împotrivă.
Potrivit Constituției, suspendarea din funcție a președintelui Republicii Moldova necesită votul a cel puțin două treimi dintre deputați, respectiv 68 din cei 101 parlamentari. În cazul aprobării suspendării, demiterea poate avea loc doar prin referendum.