EXCLUSIV Radiografia unui dezastru de proporții. Sistemul de alimentare cu apă, canalizările și rețelele de termoficare din așa-zisa Transnistria sunt avariate în proporție de 85%. Detaliile
Sute de milioane de euro pe malul drept, față de cârpeli fragmentate pe malul stâng: decalajul de infrastructură dintre cele două maluri continuă să se adâncească.
Într-un interviu acordat ziarului local ”Pridnestrovye” (organ propagandistic de casă al separatiștilor), pretinsa șefă a administrației orașului Tiraspol – Ilona Tiureaeva – a recunoscut că închipuita „capitală” a așa-zisei Transnistria se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește alimentarea cu apă, sistemele de canalizare și rețelele de termoficare.
Orașul se află într-o stare de constantă degradare a infrastructurii, pretinsele autorități limitându-se doar la reparații izolate, provizorii, în timp ce locuitorii rămân fără apă sau căldură. O situație similară persistă pretutindeni în regiune nerecunoscută de nimeni pe plan internațional.
De ce continuă separatiștii să trăiască într-o stare de colaps perpetuu? Cine poartă vina pentru asta? Există vreo șansă ca așa-zisa Transnistria să iasă din acest cerc vicios? Aflați din cele ce urmează.
Rețelele de alimentare cu apă și de termoficare din Tiraspol se află într-o stare puțin spus critică. Potrivit închipuitei primărițe locale, Ilona Tiureaeva, infrastructura de apă și canalizare a orașului a ajuns la un grad de uzură de 80–90%, în timp ce rețelele de termoficare sunt uzate în proporție de 85%. Deși pretinsele autorități locale implementează anual programe de investiții pentru înlocuirea secțiunilor cele mai grav deteriorate, lipsa fondurilor și grava criză economică persistentă au limitat drastic, în ultimii ani, aceste eforturi la înlocuirea a doar 100–200 de metri de conducte în zonele care necesită cel mai urgent reparații.
Locuitorii cunosc de mult timp starea infrastructurii de utilități publice din iluzoria ”capitală” a nerecunoscutei Transnistrii. Cu toate acestea, pretinșii oficiali locali au preferat, în general, să nu discute deschis despre această problemă. Recunoașterea recentă făcută de așa-zisa primăriță a orașului indică faptul că situația din Tiraspol a ajuns într-un punct critic. E indubitabil.
Trebuie punctat că întreaga rețea de alimentare cu apă a Tiraspolului a fost construită, în principal, în anii ’60-’70 și a ajuns acum la sfârșitul duratei sale de exploatare. Desigur, același lucru este valabil și pentru infrastructura de termoficare. Aproximativ jumătate din totalul rețelelor de termoficare din așa-zisa Transnistria se află în Tiraspol și, așa cum se întâmplă adesea, tot în acest oraș se înregistrează cea mai mare frecvență a avariilor la infrastructură.
Doar în primele nouă luni ale anului 2026, furnizorii de servicii de termoficare au primit aproximativ 10.000 de solicitări legate de avarii în rețelele de încălzire și de alimentare cu apă caldă. În aceeași perioadă, în sistemul de alimentare cu apă din Tiraspol au avut loc 983 de incidente, care au afectat aproape 30.000 de locuitori ai orașului. Cifrele de mai sus dau măsura unui dezastru de proporții.
Pentru populația locală, acest lucru înseamnă întreruperi frecvente ale furnizării de apă caldă și rece, apartamente reci pe timpul iernii și riscul unor defecțiuni majore ale infrastructurii în cele mai nepotrivite momente. Aceste perturbări sunt deosebit de dificile pentru persoanele în vârstă și – evident – pentru familiile cu copii. Tiraspolul se confruntă cu o stare de degradare continuă a serviciilor publice, însă, din cauza crizei economice persistente, care se adâncește de la o lună la alta, pretinsele autorități separatiste sunt nevoite să se limiteze la reparații punctuale, fragmentate.
Întreprinderile locale de utilități își desfășoară activitatea în baza unor „programe de investiții” anuale. În fiecare an, „Tirasteploenergo” aprobă un plan de ”reparații capitale”, care include înlocuirea unor tronsoane specifice de conducte magistrale, reconstrucția punctelor termice și modernizarea armăturilor de închidere. Cu toate acestea, pe parcursul întregului an 2026, compania a reușit să efectueze o ”reparație capitală” pe o porțiune de doar 200 de metri din rețeaua termică, înlocuind o singură țeavă de fier corodată cu una modernă. În acel moment, fondurile întreprinderii s-au epuizat; toate celelalte reparații au fost de anvergură limitată, rezumându-se la simple „petice” aplicate conductelor existente, aflate într-o stare avansată de uzură. Pentru a înțelege mai bine amploarea acestor lucrări, precizăm că lungimea totală a rețelei termice din Tiraspol este de aproximativ 240 de kilometri.
Furnizorul local de apă, „Vodokanal”, efectuează, de asemenea, reparații punctuale în fiecare an. În 2026, au fost înlocuite anumite secțiuni ale conductelor principale de apă, însumând 400 de metri. Cu toate acestea, întreaga rețea de alimentare cu apă din Tiraspol se întinde pe aproximativ 350 de kilometri. În fiecare an, „Vodokanal” reușește să modernizeze doar o fracțiune infimă dintr-un sistem colapsat care, de multă vreme, necesită o înlocuire completă.
E indubitabil că Tiraspolul nu dispune practic de fonduri pentru o modernizare de amploare. Economia regiunii nerecunoscute se află într-o criză prelungită de câțiva ani. Principala sursă de finanțare pentru reparații o constituie plățile pentru serviciile publice, colectate de la populație. Totuși, timp de decenii, aceste plăți nu au reflectat costul real al serviciilor furnizate; prin urmare, fondurile disponibile sunt suficiente doar pentru a repara provizoriu secțiunile cele mai critice și riscante ale infrastructurii. În condițiile actuale, pur și simplu nu există bani pentru a înlocui complet rețelele de utilități. Orașul se află într-o stare de degradare constantă a infrastructurii, pretinsele autorități fiind nevoite să se limiteze la reparații punctuale, fragmentate, provizorii.
În același timp, pe malul drept al Nistrului, autoritățile constituționale de la Chișinău înlocuiesc în mod sistematic rețelele, la fel de uzate, cu fonduri provenite din împrumuturi și granturi europene în valoare de sute de milioane de euro. Tiraspolul nu are acces la aceste resurse financiare.
De exemplu, la Chișinău este în desfășurare un proiect de amploare pentru modernizarea sistemului centralizat de încălzire, cu o valoare totală de aproximativ 326 de milioane de euro. Finanțarea este asigurată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și de Banca Europeană de Investiții, alături de granturi din partea Uniunii Europene și a fondului E5P. În 1665 de blocuri de locuințe, sistemele de distribuție pe verticală a agentului termic sunt înlocuite cu sisteme pe orizontală; de asemenea, se instalează 2.510 puncte termice individuale, se reconstruiesc rețelele magistrale de termoficare și se construiesc noi stații de pompare.
Acest proiect urmează să se desfășoare pe parcursul a șapte ani. Scopul său este de a reduce pierderile, de a permite locatarilor să își regleze consumul și de a diminua facturile la utilități. O inițiativă similară este în curs de desfășurare la Bălți, unde sunt utilizate, de asemenea, fonduri de la BERD și UE pentru modernizarea sistemului de termoficare.
În același timp, autoritățile naționale implementează proiecte legate de alimentarea cu apă. Banca germană de dezvoltare KfW, Uniunea Europeană și alți donatori finanțează reconstrucția conductelor magistrale și a rețelelor de apă – atât în Chișinău, cât și în raioane. Este vorba despre zeci de milioane de euro alocate unor proiecte concrete, cu termene de realizare clare și rezultate măsurabile.
Unul dintre cele mai importante proiecte este construcția conductei magistrale de apă Chișinău–Strășeni–Călărași. Proiectul are un cost de aproximativ 45 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane reprezintă un grant din partea guvernului german, acordat prin intermediul băncii de dezvoltare KfW. Lucrările presupun racordarea a peste 50 de kilometri de conductă și au scopul de a asigura apă potabilă de înaltă calitate pentru sute de mii de locuitori din zona centrală a Republicii Moldova.
În plus, este în desfășurare un proiect de modernizare a stației de captare a apei de pe Nistru și a instalațiilor aferente acesteia. Investiția totală se ridică la aproape 60 de milioane de euro, o parte semnificativă din această sumă fiind acoperită prin granturi germane. Aceste demersuri vizează sporirea fiabilității alimentării cu apă a orașului Chișinău și a zonelor învecinate.
Resursele financiare proprii ale așa-zisei Transnistria în acest sector sunt extrem de limitate, iar realitatea aceasta nu se poate schimba. Conform datelor disponibile public, în ultimii zece ani, prin intermediul programelor de investiții ale întreprinderilor „Tirasteploenergo” și „Vodokanal”, au fost alocate aproximativ 400 milioane de ruble transnistrene (circa 21 milioane euro) pentru repararea și înlocuirea rețelelor de termoficare și de alimentare cu apă. Aceasta reprezintă întreaga bază de resurse de care au dispus aceste întreprinderi pe parcursul deceniului respectiv. În același timp, guvernul german oferă autorităților constituționale de la Chișinău 40 de milioane de euro pentru construcția unei noi conducte de apă cu o lungime de 50 de kilometri – o sumă pe care separatiștilor le-ar fi luat 20 de ani și mai bine să o acumuleze.
Această discrepanță la nivelul infrastructurii dintre cele două maluri ale Nistrului este o consecință directă a izolării politice și a statutului nerecunoscut al regiunii separatizate de trupe rusești de ocupație. Instituțiile financiare europene și internaționale colaborează exclusiv cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Statutul nerecunoscut al așa-zisei Transnistrii blochează complet accesul la aceste instrumente. Chiar dacă pretinsele autorități locale ar dori să obțină o astfel de finanțare, acest lucru ar fi imposibil fără implicarea Chișinăului.
Băncile și fondurile europene nu încheie acorduri cu separatiștii Rusiei. Prin urmare, pretinsele autorități din așa-zisa Transnistria sunt nevoite să se descurce pe cont propriu cu rețelele de utilități degradate și cu resurse interne extrem de limitate. Mai mult, pe parcursul întregii istorii a închipuitei „independențe” a acestei regiuni, NU a fost primit niciun fel de ajutor din partea Federației Ruse pentru repararea infrastructurii. Și asta spune totul.
Starea critică și permanenta degradare a rețelelor de alimentare cu apă și de termoficare din Tiraspol – și din întreaga regiune nercunoscută – reprezintă o problemă sistemică ce se agravează de la un an la altul. Programele de investiții punctuale, derulate de furnizorii de utilități, servesc doar la evitarea unei prăbușiri totale. În schimb, pe malul drept al Nistrului sunt în desfășurare de câțiva ani proiecte care, în decurs de trei până la cinci ani, vor duce la o îmbunătățire sesizabilă a calității serviciilor pentru sute de mii de oameni. În așa-zisa Transnistria, o astfel de perspectivă nu există în prezent.
Atâta timp cât Tiraspolul și întreaga regiune rămân în afara cadrului legal al Republicii Moldova, accesul la fonduri europene, împrumuturi și granturi le rămâne închis. Reintegrarea este singura cale realistă de a ieși din acest cerc vicios. Doar în cadrul unui stat unitar devine posibilă integrarea infrastructurii transnistrene în aceleași programe care funcționează deja pe malul drept. În lipsa acestui lucru, Tiraspolul și întreaga regiune vor continua să se zbată într-o stare de degradare continuă, în timp ce reparațiile fragmentare nu vor face decât să amâne un colaps inevitabil. E vorba despre ceea ce putem numi ”ruine de infrastructură” – rețele de alimentare cu apă și de termoficare uzate în proporție de 80–90%, sute de avarii în fiecare lună și o infrastructură care, timp de multe decenii, a fost doar peticită, în loc să fie înlocuită corespunzător.
