InternePublicații

VIDEO | „Țara aceasta o să falimenteze”. Tofan anunță reduceri de personal și modificări ale Codului muncii: „Este atât de antic”

Statul riscă să intre în faliment dacă nu își reduce cheltuielile și nu diminuează deficitul bugetar, avertizează premierul Vasile Tofan. Șeful Executivului anunță reduceri de cheltuieli și de personal de până la 30% în unele instituții publice. În paralel, Guvernul pregătește modificări importante la Codul muncii, astfel încât angajatorii să poată concedia mai ușor salariații. Șeful Executivului recunoaște că reformele vor fi nepopulare, dar insistă că sunt necesare pentru a evita o criză financiară. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Precizările despre Codul muncii au fost făcute de Tofan după ce a fost întrebat despre declarațiile din septembrie privind reducerile de personal și comasarea unor instituții. Atunci, premierul anunțase că reducerile de angajați vor varia între 10% și 30%, în funcție de instituție, și a fost întrebat de unde vor începe reducerile și când vor fi aplicate.

„Noi nu avem luxul să nu le facem și o să le facem aceste tăieri. Ele au fost deja inițiate. La început de septembrie, fiecare minister, agenție, au primit indicații”, a precizat Tofan, adăugând că s-au cerut reduceri de cheltuieli și de personal, iar în unele cazuri – comasarea instituțiilor.

Șeful Executivului a precizat că disponibilizările nu pot fi făcute imediat, întrucât instituțiile publice trebuie să respecte o serie de proceduri legale. În caz contrar, angajații concediați ar putea fi restabiliți în funcții prin hotărâri judecătorești, iar statul ar urma să suporte cheltuieli suplimentare, inclusiv pentru plata salariilor aferente perioadei în care aceștia nu au lucrat.

„Noi putem să dăm o grămadă de oameni afară, chiar oameni care considerăm că poate nu neapărat au un lucru extrem de relevant. Și judecata o să-i restabilească pe ei într-un an, pentru că nu au fost respectate procedurile. Avem un Cod al muncii care este atât de antic și care îți limitează atât de mult posibilitatea de a lua decizii, încât noi o să încercăm să facem ceva și o să creăm o problemă și mai mare”, a explicat premierul.

Tofan a calificat actualul Cod al muncii drept „antic” și a susținut că prevederile acestuia limitează posibilitatea angajatorilor de a lua decizii. Premierul a comparat legislația națională cu cea din țările scandinave, despre care a spus că este mai liberală.

„Lucrăm la asta. (…) O să fie una din reformele absolut cheie, cu care o să merg până în pânzele albe, ca noi să schimbăm codul nostru al muncii, pentru că noi avem un cod al muncii care este mai comunist și mai socialist decât codurile din Scandinavia. Adică, codurile din Scandinavia care sunt considerate țări social-democrate, în comparație cu codul nostru al muncii, sunt coduri extrem de liberale”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul consideră că actualele prevederi sunt prea rigide și îi descurajează pe angajatori să recruteze personal, deoarece le este dificil să concedieze salariații care nu își îndeplinesc atribuțiile sau care provoacă prejudicii.

„Noi trebuie să încurajăm companiile, trebuie să încurajăm instituțiile să angajeze oameni. Ca să poți angaja oameni, trebuie să ai inclusiv libertate. În cazul în care o persoană nu livrează, te fură – și sunt și așa situații (…) – încerci să-i eliberezi și nu poți, pentru că instanța după asta o să vină și o să-l restabilească pentru că n-a respectat careva proceduri. (…) Sunt sigur că o să sară acum foarte multă lume și o să spună că „uite, aista vrea să meargă contra muncitorilor” și așa mai departe, dar mesajul din partea mea este: dacă n-o să facem astfel de schimbări structurale, care nu neapărat sunt populare și o să sară și sindicatele, și toate ONG-urile, sunt sigur de asta, dar trebuie să facem o diagnostică reală. (…) Codul nostru al muncii este un cod care descurajează angajarea la moment, pentru că este atât de complicat după asta să eliberezi pe cineva”, a explicat Vasile Tofan.

Tofan anticipează reacții din partea sindicatelor și a organizațiilor neguvernamentale, dar susține că modificările sunt necesare pentru a face piața muncii mai flexibilă.

„Eu am făcut multe disponibilizări în sectorul privat când am fost, dar sunt lucruri care se pregătesc. La stat sunt și mai grele, pentru că ai o hotărâre de Guvern, după asta încep consultările, seria de avizări și trebuie să o facem de o manieră responsabilă, pentru că putem să ne mișcăm foarte repede pe disponibilizări, dar, în cazul în care judecățile vor restabili toți acești oameni după asta și încă o să le plătim salariul pentru anul disponibilizat, doar o să ne coste mai mult. (…) Am toată determinarea să ducem lucrurile până la capăt”, a declarat premierul.

Deocamdată, Tofan nu a anunțat numărul concret al angajaților care vor fi vizați de concedieri și nici calendarul în care vor fi încheiate reorganizările.

„Nu am venit ca să fiu iubit, nu am venit ca să fiu popular, nu am venit ca să fac carieră politică. Am trei ani la dispoziție și în acești trei ani vreau să fac lucruri care o să facă Moldova mai puternică și sustenabilă”, a conchis Vasile Tofan.

Necesitatea reducerii cheltuielilor este determinată, potrivit premierului, de situația finanțelor publice. Tofan a declarat că deficitul bugetar pentru anul 2026, după rectificare, reprezintă 6% din PIB, nivel pe care îl consideră nesustenabil.

„Noi anul ăsta, după rectificare, avem un deficit bugetar de 6% din PIB. Țara aceasta o să falimenteze dacă noi o să ținem deficitul ăsta de 6% din PIB. Pentru anul viitor ne propunem să aducem deficitul cel puțin sub 5% din PIB. Încă peste un an acest deficit ar trebui să se ducă sub 4% din PIB”, a declarat prim-ministrul.

Precizăm că în urma rectificării bugetului de stat pentru 2026, veniturile au fost estimate la 80.27 miliarde de lei, iar cheltuielile la 103.35 miliarde de lei. Astfel, deficitul a ajuns la 23.07 miliarde de lei, echivalentul a 5.95% din PIB.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button