Ploile din ultimele zile ridică nivelul Nistrului. Debitul deversărilor de la Novodnistrovsk a crescut, însă problema rămâne nerezolvată

Vești ușor încurajatoare privind nivelul apei în râul Nistru, după săptămâni în care debitele au rămas scăzute. Precipitațiile recente, inclusiv cele din zona Carpaților, au permis majorarea deversărilor din lacul de acumulare Novodnistrovsk de la aproximativ 30 la 40 de metri cubi pe secundă. În consecință, nivelul Nistrului la Cosăuți a crescut cu 14 centimetri în doar 24 de ore, iar autoritățile anticipează o creștere ușoară a apei pe întreg cursul râului. Ministerul Mediului avertizează însă că ameliorarea este temporară și nu reprezintă o soluție de durată, evoluția situației depinzând în continuare de precipitațiile din bazinul superior al Nistrului.
„Situația pe râul Nistru se îmbunătățește ușor datorită precipitațiilor din ultimele zile. Având în vedere că au fost ploi locale și în Carpați, deversările din lacul de acumulare Novodnistrovsk au crescut la 40 metri pe secundă duminică, de la o medie de aproximativ 30 metri pe secundă în ultimele două săptămâni. Acest debit majorat, alături de ploile recente din țara noastră, a determinat o creștere a nivelului apei în nord, la Cosăuți, cu 14 cm în ultimele 24 de ore. În perioada următoare, ne așteptăm la o creștere ușoară a nivelului apei pe întreg cursul Nistrului, precum și la creșterea debitului pe alte râuri. Precizăm însă că această îmbunătățire nu este suficientă pentru o rezolvare pe termen lung a problemei, situația depinzând exclusiv de evoluția vremii. Totodată, ploile cu cel mai mare impact nu sunt cele pe care le vedem la Chișinău, ci cele din bazinul superior al Nistrului, unde este nevoie de acumulări mari de apă”, se arată în comunicatul ministerului Mediului.