Interne
-
Mihai Isac, despre anularea alegerilor din România și raportul SUA: Decizia a venit pe fundalul presiunilor hibride și al erorilor politice
Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România a atras atenția partenerilor internaționali și a fost menționată într-un raport american privind respectarea standardelor…
-
Dosarul „Kuliok”: Vladimir Cebotari, audiat ca martor, susține că în sacoșa neagră erau sute de mii de dolari sau euro
Sute de mii de dolari sau euro ar fi fost în faimoasa sacoșă neagră din dosarul „Kuliok”. Cel puțin asta a declarat în…
-
Maia Sandu, despre nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace: Oamenii care își sacrifică viața merită cel mai mult
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că nu se vede câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, deși a fost propusă pentru nominalizare de…
-
VIDEO | Maia Sandu: Evadările inculpaților și justiția „necurățată” rămân vulnerabilități majore ale statului
Fuga persoanelor cercetate penal înainte de pronunțarea unor sentințe definitive și ritmul lent al reformei justiției continuă să ridice semne de întrebare asupra…
-
Aproximativ 10 mii de consumatori au fost deconectați de la energia electrică. Ministrul Energiei: „Echipele de intervenţie se află în teren pentru a reconecta cetățenii”
Aproape 10 mii de consumatori, majoritatea din nordul țării, au rămas fără energie electrică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Sistemul electroenergetic național funcționează…
-
VIDEO | Maia Sandu, despre unirea cu România: „R. Moldova ar fi în mai mare siguranță protejată de România”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că unirea cu România ar oferi un nivel sporit de securitate pentru țara noastră, însă subliniază că,…
-
Statul ar putea vinde terenuri pentru dezvoltări imobiliare. Igor Grosu: pregătim un „pachet de intervenții”
Guvernarea ia în calcul valorificarea unor terenuri aflate în proprietatea statului, situate la periferia municipiului Chișinău și în localitățile din proximitate, în vederea…
-
ANTA respinge acuzațiile APOTA și anunță controale repetate pe strada Calea Moșilor din Chișinău
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) respinge acuzațiile privind o presupusă inactivitate instituțională și susține că a efectuat controale repetate asupra activității de transport…
-
Valeriu Pașa: Raportul american despre „interferențe electorale” ale UE este „un cadou pentru propaganda rusă”
Expertul Watchdog.md, Valeriu Pașa, avertizează că raportul apărut în Statele Unite, care acuză Comisia Europeană de „interferențe electorale” prin reglementarea conținutului online, este…
-
Japonia oferă 21 de milioane de lei pentru modernizarea „Teleradio-Moldova”. Parlamentul a votat ratificarea acordului
Compania publică „Teleradio-Moldova” urmează să beneficieze de un grant nerambursabil de aproximativ 21 de milioane de lei din partea Guvernului Japoniei, destinat modernizării…