VIDEO | Musteață: Rusia trece de la fețele evident proruse la personaje aparent „neutre” sau eurosceptice
Federația Rusă își schimbă tactica de influență în Republica Moldova și încearcă să se îndepărteze de persoanele asociate în mod evident cu Moscova, promovând în schimb figuri noi, care se prezintă drept „neutre” sau adoptă poziții eurosceptice. Declarația a fost făcută de directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, într-un interviu acordat lui Nicolae Chicu.
Potrivit șefului SIS, Federația Rusă se află într-un proces de schimbare a tacticilor după ce metodele utilizate în ultimele campanii nu au produs rezultatele pe care le aștepta.
„Ei încă sunt în proces de schimbare, pentru că în ultimele campanii i-au derutat destul de mult, pentru că se așteptau la alte rezultate. Ei încercau să aplice aceleași reguli, aceleași metode de fiecare dată, plus-minus aceiași actori și au văzut că au eșuat. Când eșuezi în trei etape consecutive, atunci îți schimbi tactica respectivă”, a declarat Alexandru Musteață.
Directorul SIS spune că războiul informațional rămâne, în prezent, unul dintre cele mai eficiente instrumente utilizate de Moscova în Republica Moldova.
„Ce a rămas la momentul actual e partea informațională. Războiul informațional e foarte intens la momentul actual, pentru că, la ziua de azi, ăsta e cel mai eficient pentru ei”, a spus Musteață.
Potrivit acestuia, a crescut și numărul canalelor și al persoanelor implicate în astfel de activități.
„S-a mărit numărul de canale, atât pe Telegram, TikTok. A redevenit foarte activ Facebook-ul, din câte văd. S-a mărit numărul de persoane. Își schimbă un pic modul de coordonare și coagulare între ei. Partea financiară rămâne aceeași – criptomoneda”, a afirmat șeful SIS.
Musteață susține că una dintre cele mai importante schimbări este îndepărtarea de modelul în care persoanele implicate erau asociate în mod evident cu Federația Rusă.
„Ceea ce se schimbă acum și o vedem în tranziție e detașarea de afilierea rusă clasică, directă. Ceea ce a fost până acum, omul foarte clar atașat, afilierea este destul de simplu de demonstrat și omul își promovează narativul pentru care este plătit să o facă”, a declarat directorul SIS.
În schimb, Moscova ar încerca să creeze o zonă de influență mai greu de asociat direct cu Rusia.
„Ceea ce vedem acum e o detașare către o zonă, să-i spunem, neutră, parțial eurosceptică, dar mai mult zone neutre, în care ei spun: «Noi nu suntem cu partea rusă». Caută fețe noi, pentru că fețele noi trebuie să le demonstrezi un link care duce încolo”, a spus Musteață.
Șeful SIS afirmă că apariția acestor personaje noi face mai dificilă demonstrarea legăturilor cu Federația Rusă, dar spune că serviciul urmărește inclusiv traseul finanțărilor.
Potrivit lui Musteață, criptomonedele continuă să fie utilizate intens pentru plăți ilegale, iar persoanele implicate ar primi sume suficient de mari pentru a fi motivate să participe la astfel de activități.
Directorul SIS îi numește pe cei implicați în propagandă și dezinformare plătită „mercenari informaționali”.
„Noi numim toată echipa asta „Mercenari informaționali”, pentru că sunt oameni care primesc bani și fac propagandă și dezinformare. Și războiul informațional se face nu cu soldați, dar cu mercenari”, a declarat Musteață.
Potrivit acestuia, „mercenarii informaționali” activează pe Telegram, TikTok, Facebook și, tot mai frecvent, pe YouTube. Musteață mai afirmă că există finanțări cu trasabilitate spre Federația Rusă, iar SIS investighează aceste fluxuri și intenționează să transmită datele către organele de drept.