Marta Kos vine în Parlament cu un mesaj despre următorii pași spre UE. Ședință specială pe 9 noiembrie, dedicată parcursului european al Republicii Moldova

Parlamentul se va reuni într-o ședință specială luni, 9 noiembrie, pentru a discuta următoarele etape ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va susține un discurs în plen și se va adresa deputaților, iar discuțiile vor viza inclusiv foaia de parcurs și angajamentele pe care Chișinăul trebuie să le îndeplinească pentru a avansa conform calendarului de integrare europeană. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Șeful Legislativului a precizat că vizita oficialului european va fi un prilej pentru clarificarea etapelor și obligațiilor care urmează în procesul de aderare.
„Vom afla mai multe și despre foaia de parcurs, despre următoarele angajamente pe care trebuie să ni le asumăm pentru a ne respecta calendarul și angajamentele în procesul de integrare europeană”, a declarat Igor Grosu.
Ședința specială a Parlamentului va avea loc luni, 9 noiembrie, începând cu ora 14:00.
În acest context, autoritățile constituționale subliniază necesitatea menținerii dialogului și a medierii internaționale, atât pentru asigurarea stabilității energetice, cât și pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.